1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Perez înfrânt

Bettina Marx / Mădălina Ababei11 noiembrie 2005

Shimon Perez, fostul şef al partidului israelian al muncii nu a fost reales în fruntea partidului, în ciuda aşteptărilor observatorilor. A fost preferat liderul de sindicat Amir Peretz, ceea ce a semnificat învingerea unor bariere etnice.

https://p.dw.com/p/B1SR
Shimon Perez, fost lider al Partidului Muncii din Israel
Shimon Perez, fost lider al Partidului Muncii din IsraelImagine: AP

Alegerea lui Amir Peretz în funcţia de preşedinte al partidului muncii contravine tuturor aşteptărilor observatorilor politici precum şi ale institutelor de sondare a opiniei publice. Fostul lider al partidului, Shimon Perez, fusese atât de sigur de victorie încât desemnase deja candidaţi pentru funcţii de ministru într-un viitor cabinet condus de el. Contracandidaţii lui, fostul ministru al apărării Benjamin Ben-Elieser şi liderul de sindicat Amir Peretz nu fuseseră creditaţi de analiştii politici.

Numărătoarea voturilor a adus o schimbare radicală în istoria israeliană. Fost ministru de externe, fost premier şi totodată laureat al premiului Nobel pentru pace, Shimon Perez a suferit încă o înfrângere. Cariera lui politică pare să se încheie acum, la vârsta de 82 de ani, după ce, declarat mereu câştigător în sondajele de opinie, Perez a pierdut în cadrul alegerilor decisive în nenumărate rânduri.

Noul preşedinte al partidului muncii, fost lider de sindicat provenit dintr-un oraş sărac de imigranţi, Amir Peretz, se află acum la conducerea unui partid care l-a tratat cu neîncredere de la bun început. El are convingerea că misiunea lui politică este aceea de a revigora partidul decăzut sub conducerea lui Shimon Perez şi anterior a lui Ehud Barak, devenit acum simplu instrument al premierului Ariel Sharon. El intenţionează astfel să transforme partidul muncii într-un partid de opoziţie puternic. Trebuie să recâştige pe de o parte încrederea foştilor alegători care din cauza dezamăgirii s-au îndepărtat în ultimii ani de partid. Pe de altă parte trebuie să atragă noi categorii de alegători care se îndreaptă spre Likud din lipsa unei alternative. Prima condiţie pentru realizarea acestor deziderate este desprinderea de alianţa cu partidul lui Ariel Sharon. Singura şansă de regenerare a partidului muncii ar fi în opoziţie, unde şi-ar putea contura un profil politic propriu - este de părere Amir Peretz.

Pe noul preşedinte îl aşteaptă timpuri grele, deoarece colegii de partid care vor să-şi păstreze puterea şi scaunele de miniştri sunt influenţi, iar reformatorii nu sunt priviţi cu ochi buni. Pe de altă parte, un obstacol în drumul lui Peretz este chiar faptul că a activat într-un sindicat, deoarece orientarea exclusivă spre teme social-politice constituie o ameninţare de transformare a fostului partid popular într-un partid socialist, cu interese restrânse spre anumite sectoare. Israelul are însă nevoie de o opoziţie social-democrată interesată de o politică orientată spre pace şi dreptate socială.