Perspective de pace în Orientul Mijlociu?

Preşedintele SUA, UE şi preşedintele israelian Shimon Peres au elogiat alocuţiunea, calificând-o drept un major pas înainte.

În schimb Siria şi organizaţiile palestiniene au condamnat-o în termeni virulenţi, iar dreapta israeliană s-a arătat la rândul ei nemulţumită.

În reacţie la intensa presiune americană, premierul israelian a sfârşit aşadar prin a ceda într-un contencios istoric. În premieră absolută, un lider sionist de dreapta a acceptat ideea înfiinţării în Ţara Sfântă a unui stat palestinian – altul decât Iordania.

Din unghiul mişcării sioniste, fără de care statul evreu nu s-ar fi creat, declaraţia lui Netanyahu echivalează cu un cutremur de magnitudine maximă, chiar dacă reverberaţiile finale ale acestui gigantic seism politic, cu toate consecinţele sale nu se vor fi absorbit decât peste multă vreme.

Pentru primul ministru însuşi, discursul său a reprezentat un salt peste propria umbră, chiar dacă Netanyahu a încercat să-i atenueze mult impactul, condiţionând sever crearea statului palestinian. Acesta ar urma să fie demilitarizat, şi, fapt notabil, să recunoască Israelul ca stat evreu. Ceea ce până acum conducerea palestiniană a omis, de facto, să facă.

Deloc de mirare că, în reacţie la revoluţia care s-a produs la Ierusalim, autoritatea autonomă n-a găsit cu cale decât să-şi manifeste indignarea. Una potenţată fireşte de insistenţa cu care şeful executivului israelian a refuzat reîmpărţirea Ierusalimului ori repatrierea refugiaţilor palestinieni pe teritoriul statului evreu.

Elogii, dar şi critici aspre a recoltat premierul din partea deputaţilor de dreapta din propria-i alianţă guvernamentală. Din care nu puţini continuă să respingă de plano orice posibilă înfiinţare a unui stat palestinian. Spre a le slăbi rezistenţa şi coeziunea, Netanyahu s-a văzut nevoit să le calmeze aprehensiunile privind securitatea Israelului şi totodată să mai toarne puţină sare pe rănile palestiniene.

Într-un discurs extrem de structurat, adresat deopotrivă evreilor, arabilor, dar şi noii administraţii de la Washington, la presiunile masive ale căreia a fost rostit, Netanyahu a amintit un fapt adesea eludat, inclusiv în cuvântarea preşedintelui american de la Cairo. "Evreii", a spus el, departe de a-şi fi reconstituit statul din cauza Holocaustului, "şi-au reclădit ţara de care sunt legaţi din vremi imemoriale, patria care le-a format identitatea". Netanyahi a precizat că, dimpotriva, in opinia sa, "Holocaustul nu s-ar fi produs, dacă statul israelian ar fi fost înfiinţat mai din timp".

Dar, fapt remarcabil, el nu s-a mulţumit să evoce suferinţele si masacrele îndurate milenii la rând de evrei, ci a admis deschis un adevăr prea multă vreme refulat în Israel, şi-anume existenţa, în Ţara Sfântă, a unei mari comunităţi palestiniene. "Nu vrem să-i guvernăm, nu vrem să le impunem drapelul nostru sau cultura", a subliniat liderul de la Ierusalim.

Dar ajung oare toate acestea spre a se redeschide şansa păcii în Orientul Mijlociu? Pe termen scurt e prea puţin probabil să schimbe cu adevărat ceva. Nu doar simulacrul alegerilor iraniene a pus paie pe focul Orientului Mijlociu. Menţinerea la putere a extremiştilor iranieni şi programul nuclear al Teheranului, combinat cu pericolul ca o mişcare jihadistă să ajungă în posesia unei bombe atomice nu epuizează din pacate lista riscurilor majore confruntând regiunea.

Pacea în zonă mai depinde esenţial şi de voinţa reală a taberelor angrenate în conflict. La urma urmei, aplanarea lui ar fi putut avea loc cu decenii în urmă, dacă regimurile si naţiunile din zonă ar fi fost gata să accepte în mijlocul lor existenţa unui stat evreu şi a unei democraţii de tip occidental.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident