Perspective pakistaneze

Ceea ce nu este cîtuşi de puţin sigur. Dacă judecătorii i se vor opune preşedintelui, nu este exclus ca Musharaff să proclame starea de urgenţă. Încotro se îndreaptă aşadar această ţară cheie în lupta împotriva terorismului global: spre democraţie? sau mai degrabă spre o prelungire a dictaturii militare? Din relatările corespondenţilor din regiune reiese că în Pakistan situaţia se află pe muche de cuţit.

„Mă înclin în faţa Domnului cel atotputernic, care mi-a dăruit o victorie atît de mare”, a spus Pervez Musharaff. Am rugat populaţia Pakistanului să respingă orice apel la greve şi demonstraţii şi le-a cerut avocaţilor să asculte de glasul raţiunii. In fine am oferit opoziţiei reconcilierea”, a mai adăugat şeful statului pakistanez după controversata sa confirmare în funcţie.

Controversată, întrucât o parte a parlamentarilor opoziţiei părăsise forul legislativ şi chemase la boicotarea scrutinului, alţi deputaţi refuzînd să-şi depună votul. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Musharaff să considere că triumful său personal ar constitui şi un succes major pe drumul democratizării şi reconcilierii naţionale.

In fapt, scena politică pakistaneză e profund divizată, iar Musharaff cordial detestat de islamişti şi de politicieni ai opoziţiei, precum Imran Khan, potrivit căruia „întregul război împotriva terorismului nu-i serveşte decît unui singur om. In regiunile tribale mor soldaţi şi civili şi au loc atentate sinucigaşe. In două provincii domneşte practic războiul civil. Intreaga ţara a fost propulsată în haos, doar pentru ca acest om să rămână la putere”, a mai afirmat Khan, reluînd mai vechiul punct de vedere al islamiştilor.

Dar opoziţia pakistaneză este departe de a fi unită. Aplicînd abil principiul divide et impera, Musharaff a făcut o serie de concesii, reuşind să atragă parţial, în tabăra sa, formaţiunea condusă de Benazir Bhutto. Fosta şefă a executivului pakistanez profită personal de pe urma unei recente decizii a lui Musharaff. În numele reconcilierii naţionale preşedintele îi promisese amnistierea, Bhutto fiind acuzată de corupţie. Amnistia i-a deschis calea revenirii din exil oferindu-i totodată şansa de a prelua din nou şefia guvernului după alegerile legislative care vor urma scrutinului prezidenţial.

Manevra a amplificat şi baza de putere a lui Musharaff, care a ajuns la cîrmă în urma unui puci militar. Dar, încercînd să le ia adversarilor săi vîntul din pupă, liderul pakistanez a făgăduit de asemenea să renunţe la şefia armatei – ceea ce va duce la apariţia unui nou pol de putere, riscînd să alimenteze masiv instabilitatea din ţară.

Pe de altă parte, nu pare să existe nici o alternativă convingătoare la actualul şef al statului. Atît Benazir Bhutto cît şi fostul premier Navaz Sharif trec drept politicieni corupţi, iar islamiştii nu se bucură defel de popularitatea care li se atribuie în occident. In timp ce talibanii şi aliaţii lor îşi întăresc poziţiile în provinciile din proximitatea frontierei agane, partidele religioase pakistaneze nu reprezintă la scara întregii ţări decît o minoritate restrînsă şi scindată.

Rămîne deci de văzut ce sentinţă vor adopta judecătorii curţii supreme. De hotărîrea lor, de rezultatele alegerilor parlamentare şi în genere de evoluţia situaţiei în regiune în următoarele 3 luni va depinde în largă măsură dacă, pe termen scurt şi mediu, Pakistanul va putea reveni sau nu la democraţie.