Perspectivele Turciei de aderare la UE
21 ianuarie 2004Publicitate
Ministrul german de Externe, Joschka Fischer, se află, începînd de astăzi, într-o vizită de două zile în Turcia. În centrul convorbirilor ce vor avea loc se află disputata problemă a aderării Turciei la Uniunea Europeană.
În anii '60 - '70, pentru majoritatea turcilor, Europa era prea departe, pentru a fi o temă importantă a ştirilor. Pentru mulţi, ea constituia chiar un anti-model. Pentru stînga, Comunitatea Europeană nu însemna decît capitalism pur, da chiar imperialism. Termenul "piaţă comună" avea o conotaţie negativă. Se spunea: "Ei formează o comunitate, iar noi nu suntem decît piaţa". Dar şi islamiştii turci erau anti-europeni, pentru ei Europa însemnînd "impuritate" occidentală. Printre islamiştii anti- europeni de atunci se află şi omul care împinge acum Turcia cu toată puterea către Europa - premierul Recep Tayyip Erdogan:
"Da, eu eram atunci împotriva unei aderări. Dar astăzi noi afirmăm clar în programul nostru că suntem pentru aderare şi aducem şi argumente."
"Ne-am schimbat" - adaugă Erdogan. Şi într-adevăr, nu numai el, musulmanul conservator, ci şi stînga turcă. Schimbarea de atitudine a avut loc în 1980, cînd, ca urmare a intervenţiei militarilor, mii de turci cu convingeri de stînga au fost aruncaţi în închisori şi torturaţi. Atunci, atît comuniştii, cît şi islamiştii au aflat că Europa nu înseamnă înainte de toate o "piaţă", capitalism şi decădere morală; ci o promisiune de libertate: libertate de opinie pentru cei de stînga, libertate religioasă pentru islamişti.
Lecţia a fost atît de bine învăţată, încît Erdogan are numai cuvinte de ocară pentru ritmul lent în care se profilează aderarea.
"Turcia este respindă de 40 de ani. Pentru refuz în continuare nu mai avem răbdare. Şi de altfel, ar fi necorect." Între timp nu mai este nimeni împotriva uniunii vamale introduse în urmă cu 8 ani. Acum se bucură toţi că se găsesc produse ieftine europene pe piaţa turcească.
Dar, cu cît este mai sigură Turcia că doreşte aderarea la Europa, cu atît este Europa mai puţin sigură că vrea acest lucru. La summitul de la Luxemburg, în 1997, Uniunea Europeană a torpilat planurile Turciei.
Numai Ankarei i-a fost refuzat statutul de candidat la aderare. Mai cu seamă şefii partidelor creştin-democrate consideră că Turcia musulmană nu este compatibilă cu Europa creştină. Atitudine ce dă apă la moară naţionaliştilor turci, care sunt pentru un status quo. Secretarul general al Consiliului Naţional de Securitate, Kilinc, este sigur că Europa acţionează negativ asupra intereselor Turciei şi crede că ţara sa ar trebui să se îndrepte către alţi parteneri. El numeşte Iranul, Rusia...
Opinia în Turcia este totuşi de mult timp constantă: 2/3 din cetăţeni doresc să intre în Uniunea Europeană. Iar şeful guvernului Erdogan se prezintă în faţa lor optimist: "Dacă acţionăm împreună, eu cred că aderarea noastră la Uniunea Europeană - să zicem în 8 ani, în 2011, 2012 - este absolut realistă".
În anii '60 - '70, pentru majoritatea turcilor, Europa era prea departe, pentru a fi o temă importantă a ştirilor. Pentru mulţi, ea constituia chiar un anti-model. Pentru stînga, Comunitatea Europeană nu însemna decît capitalism pur, da chiar imperialism. Termenul "piaţă comună" avea o conotaţie negativă. Se spunea: "Ei formează o comunitate, iar noi nu suntem decît piaţa". Dar şi islamiştii turci erau anti-europeni, pentru ei Europa însemnînd "impuritate" occidentală. Printre islamiştii anti- europeni de atunci se află şi omul care împinge acum Turcia cu toată puterea către Europa - premierul Recep Tayyip Erdogan:
"Da, eu eram atunci împotriva unei aderări. Dar astăzi noi afirmăm clar în programul nostru că suntem pentru aderare şi aducem şi argumente."
"Ne-am schimbat" - adaugă Erdogan. Şi într-adevăr, nu numai el, musulmanul conservator, ci şi stînga turcă. Schimbarea de atitudine a avut loc în 1980, cînd, ca urmare a intervenţiei militarilor, mii de turci cu convingeri de stînga au fost aruncaţi în închisori şi torturaţi. Atunci, atît comuniştii, cît şi islamiştii au aflat că Europa nu înseamnă înainte de toate o "piaţă", capitalism şi decădere morală; ci o promisiune de libertate: libertate de opinie pentru cei de stînga, libertate religioasă pentru islamişti.
Lecţia a fost atît de bine învăţată, încît Erdogan are numai cuvinte de ocară pentru ritmul lent în care se profilează aderarea.
"Turcia este respindă de 40 de ani. Pentru refuz în continuare nu mai avem răbdare. Şi de altfel, ar fi necorect." Între timp nu mai este nimeni împotriva uniunii vamale introduse în urmă cu 8 ani. Acum se bucură toţi că se găsesc produse ieftine europene pe piaţa turcească.
Dar, cu cît este mai sigură Turcia că doreşte aderarea la Europa, cu atît este Europa mai puţin sigură că vrea acest lucru. La summitul de la Luxemburg, în 1997, Uniunea Europeană a torpilat planurile Turciei.
Numai Ankarei i-a fost refuzat statutul de candidat la aderare. Mai cu seamă şefii partidelor creştin-democrate consideră că Turcia musulmană nu este compatibilă cu Europa creştină. Atitudine ce dă apă la moară naţionaliştilor turci, care sunt pentru un status quo. Secretarul general al Consiliului Naţional de Securitate, Kilinc, este sigur că Europa acţionează negativ asupra intereselor Turciei şi crede că ţara sa ar trebui să se îndrepte către alţi parteneri. El numeşte Iranul, Rusia...
Opinia în Turcia este totuşi de mult timp constantă: 2/3 din cetăţeni doresc să intre în Uniunea Europeană. Iar şeful guvernului Erdogan se prezintă în faţa lor optimist: "Dacă acţionăm împreună, eu cred că aderarea noastră la Uniunea Europeană - să zicem în 8 ani, în 2011, 2012 - este absolut realistă".
Publicitate