1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Peru - apocalipsă după seism

Gottfried Stein / Alina Kühnel18 august 2007

După devastatorul cutremur din Peru, forţele de intervenţie şi mii de voluntari caută încă eventuali supravieţuitori.

https://p.dw.com/p/BVOn
Supravieţuitorii seismului în faţa dezastruluiImagine: AP

Chiar în zona cea mai afectată, pe coastă, la sud de Capitala Lima, acţiunile de salvare au loc în condiţii extrem de dificile. În cursul nopţii de ieri, preşedintele Alan Garcia a convocat o întrunire de criză. Între timp şi ţările vecine s-au oferit să trimită ajutoare umanitare sinistraţilor. Aviaţia asigură alimentarea cu apă, hrană şi medicamente în regiunile greu accesibile.

„Era ca în filmele de groază: îl strigam pe fiul meu cel mic, pe ambii băieţi, peste tot erau ţipete, mulţi oamenii nu ştiau încotro s-o apuce. Într-un târziu, mi-a răspuns fiul meu. Tot ce am mai putut să spun a fost ”, povesteşte un supravieţuitor scenele de coşmar prin care a

trecut. Bărbatul are 55 de ani şi locuieşte în oraşul port Piso, unde trăiesc circa 55.000 de oameni.

Peru Erdbeben Familie im zerstörten Haus
Familiile sărace sunt cele mai afectateImagine: AP

Primarul din Piso anunţa că, după cutremur, circa 70 la sută din clădiri s-au prăbuşit sau au fost grav avariate. Zona de coastă, situată la trei sute de kilometri sud de Capitală este cea mai afectată în urma cutremurului de miercuri. Toată noaptea oamenii au preferat să rămână pe străzi, de teama unor replici seismice.

„Replicile au continuat toată noaptea, la fiecare 20 de minute, spre dimineaţă s-au mai potolit, dar tot nu am putut intra în case, toţi am rămas pe străzi”.

După cele două cutremure de miercuri seara, au urmat numeroase replici. Oraşele Piso Ica şi Chincha Alta sunt devastate: case distruse, poduri dărâmate, străzi impracticabile. Spitalele - umplute până la refuz. Preşedintele Alan Garcia le-a cerut medicilor să acorde asistenţă medicală gratuită victimelor: „Toate centrele medicale şi spitalele trebuie să ofere asistenţă gratuită, indiferent dacă persoanele sunt sau nu sunt asigurate”.

Acţiunile de salvare a victimelor sunt îngreunate de lipsa curentului electric. Joi dimineaţă forţele de intervenţie şi voluntarii căutau încă eventuali supravieţuitori sub dărâmături. Numărul victimelor ar putea creşte semnificativ. Cele mai afectate au fost, din nou, zonele locuite de săraci, cu case rudimentar construite şi neasigurate.

„Singura mea rugăminte - aici suntem cu toţii foarte săraci - de aceea cerem ajutor guvernului, pentru că acum dormim pe străzi şi ne acoperim cu plastice. Este foarte frig şi cerem disperaţi ajutor. Ca noi sunt mulţi alţii, iar casele sunt complet distruse”, schiţează un bărbat situaţia dezolantă a supravieţiuitorilor.

La Ica, biserica în care se aflau 500 de credincioşi s-a dărmat.

Ministrul sănătăţii, Vallejos s-a deplasat personal în localităţile sinistrate pentru a afla care este situaţia: „Mai există încă persoane sub dărămâturi pe care încercăm să le eliberăm. Şi mai încercăm să intensificăm acţiunile de căutare , pentru a-i scoate şi pe cei aflaţi sub rămâşiţele fostei biserici”, explica în fugă oficialul peruan care sunt planurile imediate de acţiune.

Peru rămâne una din zonele cu cea mai puternică activitate seismică din lume. În ultimii 100 de ani, cinci cutremure devastatoare au lovit coastele statului sud-american. În 1970, un seims cu aceeaşi intenistate ca cel de miercuri a ucis nu mai puţin de 70.000 de oameni. Inundaţiile şi alunecările de teren care au urmat atunci au amplificat efectele. Acum autorităţile speră să poate limita pierderile prin acţiuni concrete şi ajutor internaţional.