1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Peter Jacobi despre lumea saşilor din Transilvania

Horaţiu Pepine10 ianuarie 2008

La Muzeul de Istorie din Bucuresti mai poate fi văzută o expoziţie care îşi propune să atragă atenţia asupra soartei bisericilor săseşti din Transilvania, aflate astăzi într-o stare deplorabilă de ruină.

https://p.dw.com/p/CnjV
Imagine: dpa

Peter Jacobi expune mai multe sute de fotografii, în format mare, care cuprind imagini luate în cuprinsul a două călătorii făcute în 2004 şi 2005 prin locurile părăsite de saşi. În primă instanţă, artistul urmăreşte o incitaţie politică, una care ar putea, în varianta fericită, să declanşeze un program de restaurare a acestor construcţii ruinate şi în pragul dispariţiei. Peter Jacobi dedică de altfel o “vedere” prinţului Charles a cărui pasiune pentru restaurarea construcţiilor vechi este bine cunoscută. Expoziţia are aşadar o solidă latură documentară .

În al doilea rînd însă Peter Jacobi se lasă în voia privirii şi a reflecţiilor personale despre dispariţia unei lumi şi despre destinul unei civilizaţii vandalizate. Peter Jacobi, un artist cu o remarcabilă carieră în sculptură, îşi vădeşte aici ochiul integral al artistului care surprinde clipa melancolică a extincţiei într-o poartă de cetate, într-o coloană de biserică sau în tavanul spart al clopotniţei.

Dar, dacă ar fi să găsesc un element de comparaţie familiar publicului românesc, Peter Jacobi procedează într-un fel asemănător cu Horia Bernea din Muzeul Ţăranului Român, punînd împreună cu pereţii caselor şi bisericilor mici fragmente din viaţa esenţială a saşilor de odinioară. E un fel de recuperare a sentimentului însuşi care a făcut acea lume posibilă. El descoperă, de pildă, şi fotografiază, în locuri despuiate de demnitatea lor de odinioară, cîte o inscripţie care conţine în lapidaritatea ei misterioară ceva preţios.

Peter Jacobi renunţă însă uneori la privirea poetică şi devine, subit, sarcastic, atunci cînd vede urmele tragice ale vandalizării. Case parohiale, biserici care poartă urmele unor acţiuni brutale şi premeditate. O ignoranţă primitivă care a distrus frumuseţea şi bunătatea irecuperabilă a acelor locuri. Dar, la fel de subit, Jacobi redevine fie liric, fie obiectiv documentar, încercînd să obţină la capătul acestui ansamblu o meditaţie mai cuprinzătoare asupra soartei acestei mici “atlantide” din Transilvania.