Piaţa şi opreliştile morale

Valorile şi bunurile materiale îşi au preţul lor, variabil sau fix, ceea ce nu contravine nici regulilor pieţii, nici principiilor moralei, dacă tranzacţia are loc în limitele legalităţii.

Cu totul alta este situaţia cînd, de pildă, dreptul de a circula pe banda de salvare a unei autostrăzi la orele de vîrf este de opt dolari , taxă aplicată „legal” în Minneapolis. Sau cînd, în India, o mamă de împrumut pentru un embrion implantat, cu ducerea la bun sfîrşit a sarcinii, costă doar 6250 de dolari, ceea ce reprezintă o treime din preţul oficial în Statele Unite. Şi numărul de telefon al unui medic care poate fi sunat la orice oră din zi şi noapte, inclusiv pentru consultaţii de urgenţă, poate fi achiziţionat fără a intra în clandestinitate; costul: între 1500 şi 25 000 de dolari. O persoană dispusă să testeze un nou medicament primeşte în medie 7500 de dolari. Elevii de clasa a doua, cu rezultate submediocre, sunt incitaţi, într-o şcoală din Dallas, să citească în schimbul preţului de doi dolari pentru fiecare carte. Lista poate continua – dar exemplele sunt suficiente spre a releva comercializarea excesivă a existenţei de zi cu zi într-o lume globalizată, în care piaţa a devenit instanţa supremă ale cărei capricii influenţează pînă şi deciziile politice.

Şi de ce trebuie să ne îngrijoreze faptul că trăim într-o societate care este pe cale de a oferi totul spre vînzare şi cumpărare? Nu capitalismul este cel care a adus omenirii dintotdeauna progrese şi bunăstare? Nu au favorizat globalizarea şi liberalizarea comerţului, deregularizarea pieţelor financiare, din anii 90, succesele economice şi sociale în ţări emergente dintre care unele, în urmă cu două decenii, se aflau înregimentate în categoria „lumii a treia”?

Dar, mai ales după criza bancară din 2008, în contextul deocamdată interminabilei crize a datoriilor din zona monetară euro, generată nu doar de faptul că unele state s-au întins mai mult decît le-a fost dată plapuma, ci şi de salvarea unor bănci aflate în derivă sau faliment cu colacul bugetului public, cele cîteva întrebări încetează să mai fie pur retorice. Morala intră în ofensivă pe un teren, cel al economiei, în care şansele ei de victorie sunt aproape minime.

Promotorul acestei curajoase inţiative este filozoful şi politologul Michael J. Sandel, un star al intelectualităţii americane, o vedetă internaţională care se bucură, conform opiniei ziarului Japan Times, de o popularitate demnă de cea a unui monstru sacru al muzicii rock. Revista China Newsweek îl consideră pe Sandel cel mai influent cetăţean străin al anului, iar londonezul Observer îl trece în rîndul celor mai proeminenţi moralişti contemporani.

Cîteva din tezele sale mai vechi au fost prezentate, din perspectiva confruntărilor dintre liberali şi comunitarişti, şi în paginile publicaţiei româneşti „Sfera politicii”.

În Germania, în 2008, a văzut lumina tiparului, în traducere, o pledoarie a lui Michael J. Sandel împotriva perfecţiunii, a dictatului eugeniei, frumuseţii şi tinereţii trupeşti cu orice preţ, a narcisismului şi egoismului ce erodează coeziunea socială, răspunderea şi solidaritatea.

Cu noua sa carte, intitulată în traducere germană ”Ce nu poate fi cumpărat. Limitele morale ale pieţii”, filozoful american explică de ce trebuie să ne îngrijorăm atunci cînd totul este de vînzare. În primul rînd fiindcă se produce o crasă inegalitate între cei puţini care au mijloacele de a-şi permite orice şi cei mulţi constrînşi să renunţe. Inegalitatea generează nelinişti sociale şi o destabilizare a democraţiei. Apoi, cînd totul este de vînzare sau cînd totul poate fi cumpărat, înfloreşte corupţia. La aceasta se mai adaugă forţa pieţelor de a modifica ponderea unor valori şi comportamente.

În foarte recentul interviu publicat în revista DER SPIEGEL, cu prilejul apariţiei în germană a noii sale scrieri, Michael J. Sandel menţionează, de pildă, că mercantilismul şi economismul tind să înlocuiască etica în comportamentul uman. Filozoful se miră că în pofida unor mişcări de protest spectaculoase, cum ar fi cele ale activiştilor Occupy, politica ezită să declanşeze o autentică dezbatere asupra limitelor pieţii. Aminteşte, în context, că Jean-Jacques Rousseau ştia că atunci cînd voinţa generală se impune, se instalează tăcerea, ceea ce ar trebui să ne sperie; impunerea legilor pieţii pare a fi dezamorsat deocamdată forţele protestatare. Democraţii ar trebui totuşi să aibă motive de îngrijorare.

Revenind la principiile moralei, a critica doar lăcomia este mult prea puţin, crede Sandel , avertizînd concomitent că miza excesivă pe valorile pieţii are un efect coroziv asupra coeziunii sociale şi a solidarităţii. Partida nu este pierdută, fiindcă virtuţile morale sunt regenerabile. Din această perspectivă, ofensiva filozofului american nu este sortită zădărniciei.