1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Piaţa Tienanmen - o tragedie ce nu trebuia să aibă loc

Alina Kühnel4 iunie 2012

La 23 de ani de la masacrul din piaţa Tienanmen unul din responsabili vorbeşte despre tragedie. Fostul primar al Beijing-ului regretă public decizia de a interveni cu tancuri împotriva studenţilor protestatari.

https://p.dw.com/p/157co
Piaţa Tienanmen în iunie 1989
Piaţa Tienanmen în iunie 1989Imagine: picture-alliance / dpa

Chen Xitong, fostul primar al Beijingului, astăzi în vârstă de 81 de ani, este grav bolnav. În amurgul vieţii, vrea să-şi schimbe imaginea publică. Chen este recunoscut drept politician dur, una din figurile cheie ale masacrului din noapte de 4 iunie a anului 1989.

Dar, în discuţiile cu publicistul Yao Jianfu, adunate acum într-o carte apărută în Hongkong, el îşi arată o altă faţă. Yao Jianfu, care s-a întâlnit timp de un an, în mod regulat, cu Chen povesteşte: "L-am întrebat ce crede despre uciderea oamenilor în perioada în care el era primar. Mi-a spus că regretă."

Atât şi nimic mai mult. Nici un fel de scuze, mai spune Yao. Chen nu ştie ce l-ar motiva să-şi ceară scuze, din moment ce responsabili de baia de sânge ar fi fost alţii: "Spune că problema ar ţine de conducerea partidului. Acolo nu a existat unitate. El nu ar fi ştiut nimic, pentru că nu era membru al biroului politic. El însuşi, mai susţine Chen, ar fi respins revolta studenţilor, dar ar fi fost împotriva deschiderii focului. Data de 4 iunie marchează o tragedie, care ar fi putut fi evitată, care nu ar fi trebuit să aibă loc. Aceasta este opinia lui."

Istoricii califică cu totul altfel rolul lui Chen. El ar fi fost mai mult decât un simplu executant, după cum se prezintă astăzi, susţin cronicarii. Fostul primar este acuzat de a fi amplificat dimensiunile revoltei, ceea ce i-ar fi determinat pe Deng Xaioping şi alţi lideri să ordone intervenţia armatei împotriva propriei populaţii.

Editorul volumului, Bao Pu, consideră prezentarea lui Chen Xitong ca important document istoric.

"Scopul acestei publicări este reanimarea discuţiilor. Dezbaterile ar putea aduce la lumină adevărul. Cititorii şi-ar putea forma propria părere", relevă editorul Bao Pu, chinez aflat în exil în Hongkong, unde libertatea opiniei este acceptată.

În China tradiţională, asemenea libertăţi lipsesc. 4 iunie face parte din marile subiecte tabu. Guvernul nu renunţă la condamnarea protestelor, care ar fi fost parte a unei mişcări revoluţionare.

Întrebat despre o nouă calificare a evenimentelor, purtătorul de cuvânt al Ministerului Chinez de Externe, Liu Weimin, răspunde succint:

"Referitor la neliniştile din 1989, guvernul chinez şi-a exprimat de mult punctul de vedere."

Dar fantoma masacrului din Piaţa Păcii Cereşti nu părăşeşte conducerea de la Beijing. "Mamele de la Tienanmen", organizaţia rudelor victimelor, au cerut, şi la comemorarea a 23 de ani de la uciderea tinerilor, explicaţii, reparaţii morale şi numirea clară a responsabililor.

Mamele nu pot uita. Din 1995, an de an, ele îşi fac publice revendicările. Un răspuns oficial din partea guvernului nu au primit nici în 2012.