1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Piatra din drum

Horaţiu Pepine19 februarie 2014

Specificul neobişnuit al crizei guvernamentale este că profesioniştii din toate taberele politice exultă în secret la gândul destrămării alianţei.

https://p.dw.com/p/1BBK1
Imagine: Getty Images

Nu se poate vorbi de cauzalitate în politică. Totuşi, dacă nu e vorba de cauze propriu-zise, anumite împrejurări incitatoare există şi nu pot fi trecute cu vederea. De pildă, criza din USL datorează foarte mult decalării alegerilor legislative de cele prezidenţiale. Dacă alegerile parlamentare şi prezidenţiale se ţineau în acelaşi timp, nu exista nicio criză şi alianţa ar fi acţionat solidar, ca în 2012. Ne ferim însă de naivitatea de a spune că o criză e mereu ceva rău şi că solidaritatea e negreşit semnul binelui. Astăzi, de exemplu, dacă descifrăm bine intenţiile politice, am putea spune că lumea din toate taberele exultă în secret la gândul destrămării alianţei şi că interpretează criza în termeni pozitivi.

Este posibil, în schimb, ca grosul electoratului USL să sufere, căci la baza alianţei a existat un sentiment politic care nu s-a epuizat câtă vreme Traian Băsescu a continuat să-şi exercite funcţia. Un politician lipsit de experienţă ca Sorin Ilieşiu a dat expresie acestui sentiment popular şi am văzut ce s-a întâmplat. După nici două zile a fost exclus din partid. Spre surpriza lui, profesioniştii politicii începuseră deja să facă noi calcule. Nu ştim când se va rupe USL, dar dacă sondajele testează de multă vreme candidatura lui Victor Ponta, înseamnă că ruptura nu poate fi departe.

Uniunea Social Liberală unită era imbatabilă, încât este uimitor să constaţi că politicienii abandonează o maşină de război inexpugnabilă ca să se risipească în câmp deschis. Una dintre probleme este însă aceea că USL, deşi eficientă electoral, nu mai are niciun proiect cu mare miză afectivă. Traian Băsescu îşi va duce mandatul la bun sfârşit, o nouă suspendare nu mai e verosimilă şi de aceea moara macină în gol.

Pe plan intern, aşteptările unora şi altora sunt relativ diferite, deşi nu neapărat antagonice, dar adevărata dificultate se manifestă pe plan extern. Alianţa aceasta cu o identitate puternică în ţară nu are absolut nicio posibilitate de comunicare externă. Pe plan european, socialiştii, aşa cum s-a văzut şi mai bine cu ocazia vizitei lui Hannes Swoboda, nu discută decât cu PSD, aruncând în schimb săgeţi nu doar în direcţia lui Băsescu, dar şi a lui Antonescu. Liberalii au rămas oarecum izolaţi şi se pare că îşi caută canale mai bune de comunicare, dar nu pot în niciun caz beneficia de filiera socialistă.

Nu e clar în ce măsură sunt conştienţi de acest lucru, dar liberalii români nu au cu adevărat o empatie reală cu liberalii europeni (ALDE), care trăiesc parcă în alt ceas al istoriei. O cercetare sociologică de acum vreo doi ani, dar actuală, ţinând seama de inerţia subiectelor investigate, arăta că votanţii PNL sunt mai conservatori în teme de societate decât votanţii PDL şi, prin urmare, că s-ar potrivi mai bine în PPE, alături de creştin-democraţi. Cert este că liberalii par cumva nelalocul lor nu doar în USL, dar şi în ALDE, asta dacă nu cumva se petrec mutaţii de care încă nu am apucat să ne dăm seama. Rămâne însă faptul că, pe plan extern, USL pur şi simplu nu are trecere, fiind chiar descurajată să existe, dacă e să luăm în seamă, de pildă, unele sugestii americane.

Aşadar, USL nu prea are viitor, chiar dacă s-ar găsi politicieni disciplinaţi care să ducă locomotiva mai departe. Mai devreme sau mai târziu, tot acolo se va ajunge.

Dar, aşa cum spuneam la început, dacă alegerile legislative şi cele prezidenţiale nu erau decalate, criza mai putea fi amânată. Asta arată însă ce importanţă au formele şi cât de puţin se investeşte în reflecţia asupra regulilor generale care guvernează viaţa politică. E ca şi cum cineva ar pune o piatră în drum şi trecătorii toţi ar ocoli-o, fără să le treacă prin cap să o dea deoparte.