Pierderea contactului cu realitatea

PNL ar fi fost întotdeauna „un partid al dialogului, dar cu PDL discutăm degeaba, ar fi ca şi cum am discuta cu un simplu angajat al unei instituţii", a declarat recent Ludovic Orban, nu fără obişnuita lui trufie.

Orban, se ştie, este unul din artizanii marilor înfrângeri suferite de Crin Antonescu în cele două tururi de scrutin electoral prezidenţial. Liderul PNL, cocoţat de un an în fruntea partidului, odinioară onorabil, al Brătienilor, a pierdut de două ori. S-a văzut înfrânt în alegeri mai întâi pe propria sa barbă, în calitate de candidat la funcţia supremă. Iar apoi ca slujitor credincios şi necondiţionat al pretendentului PSD-ist la şefia statului.

Imaginea eternului învins, imaginea de loser, de veşnic perdant, pe care victoria lui Băsescu i-a imprimat-o lui Mircea Geoană s-a lipit involuntar şi de Crin.

Imagine şi credibilitate

Or, în viaţa politică a unei democraţii, fie şi precare cum e cea românească, nu există, pe lângă mirajul puterii, factori mai importanţi decât imaginea şi credibilitatea.

După alegeri, Băsescu s-a grăbit să şi le-amelioreze, întinzând mâna adversarilor săi, cărora le-a propus reconcilierea. Împăcarea, liniştea şi depăşirea diviziunilor interne, într-un cuvânt invitaţia la reconciliere, reprezentaseră calul de bătaie în campania electorală PSD-istă, derulată sub faldurile aşa-zisului proiect Johannis. Ce-a rămas din această invitaţie, din unghiul taberei înfrânte, s-a văzut.

Mircea Geoană a replicat propunerii preşedintelui în exerciţiu afirmând că e „banală”. Iar PSD s-a repezit să conteste victoria lui Băsescu.

La rândul său, Antonescu şi-a perpetuat şi după alegeri stilul de campanie anti-băsescian, semeţ şi agresiv. A respins prudentele atenţionări ale colegilor săi de partid, Tăriceanu şi Meleşcanu, care-i sugerau să lase trecutul în urmă şi să procedeze la o abordare mai pragmatică.

Obţinând sprijinul iluzoriu, pe termen lung, al conducerii PNL, Antonescu a optat în favoarea ignorării doleanţelor fruntaşilor liberali din teritoriu, care doresc participarea la o guvernare de dreapta alături de PDL.

Mai mult decât atât. Antonescu a declarat că ar accepta coabitarea doar în ipoteza în care preşedintele l-ar unge prim-ministru. De unde rezultă odată în plus că nici Antonescu nu e defel imun la forţa ademenitoare a ciolanului, iar pătura „principiilor” sale sacrosancte păcătuieşte prin scurtime.

Ce efecte vor avea toate acestea la capitolul imagine şi credibilitate în rândul unui electorat tot mai emancipat nu e greu deloc de întrevăzut.

Erori au fost, erori sunt încă

Incapacitatea sa de a înţelege semnele timpului şi de a se adapta rapid la noua situaţie potenţează acum erorile mai vechi, săvârşite de Antonescu înaintea scrutinului de balotaj, când a trecut cu arme şi bagaje la remorca (ideologică) a stângii, în dispreţul propriului său electorat.

E curios că, în răspăr faţă de-o elementară inteligenţă politică, reclamând ca liderii înfrânţi în alegeri să-şi pună cenuşă în cap şi să promită electoratului că-i vor respecta pe viitor voinţa într-un mod mai adecvat, adversarii politici ai lui Traian Băsescu au pornit-o în direcţia opusă.

Şi mai stranie - şi contraproductivă la capitolul imagine şi credibilitate - e trufia pe care o afişează spre a-şi acoperi nesiguranţa izvorând din şocul provocat de înfrângere. Nici unul din cei doi şefi de partid n-a înţeles că tocmai impresia de modestie şi apropiere de popor degajată de Băsescu l-au ajutat pe preşedinte să se impună în scrutin şi că doar rapida lor repliere pe poziţii foarte pragmatice i-ar mai putea eventual salva.

Încât, această pierdere a contactului cu realitatea, proprie şi lui Geoană şi lui Antonescu, va pecetlui în cele din urmă soarta politică a celor doi lideri.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz