1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Planurile americane de reconstrucţie a Irakului irită "bătrâna Europă"

12 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1lc

Relatare de Daniel Scheschkewitz, adaptată de Ioachim Alexandru

Preşedintele american George Bush a apărat decizia controversată a Pentagonului, de excludere de la reconstrucţia Irakului a firmelor din state care s-au opus războiului, afirmând că măsura sprijină interesele contribuabililor americani. Prin această afirmaţie, Bush a luat pentru prima dată atitudine faţă de criticile sosite din Franţa, Germania şi Rusia. Preşedintele SUA a anunţat, totodată, că-l va trimite pe fostul secretar de stat James Baker în Europa pentru a iniţia discuţii privind reeşalonarea vechilor datorii ale Irakului.

Astfel, fostul şef al diplomaţiei americane va sosi deja lunea viitoare la Paris pentru a purta o serie de negocieri cu reprezentanţi ai executivului francez. În ajunul acestei deplasări, preşedintele Bush a explicat, pe marginea unei şedinţe a cabinetului, că voinţa de cooperare în chestiunea datoriilor irakiene este o contribuţie importantă la edificarea unui stat irakian democratic şi liber. Liderul de la Casa Albă precizat: "I-am rugat pe preşedintele Jaques Chirac, pe cancelarul Gerhard Schroeder şi pe preşedintele Vladimir Putin, să discute cu James Baker problema reeşalonării plăţii datoriei irakiene. Dacă aceste ţări doresc să contribuie la stabilizarea întregii lumi şi la democratizarea statului irakian, atunci acesta ar fi drumul cel mai potrivit."

Irakul datorează numai Rusiei peste 7 miliarde de dolari, iar Germaniei mai mult de 2 miliarde. Decizia Pentagonului, devenită publică pe 10 decembrie, de a exclude de la lucrările de reconstrucţie a Irakului o serie de ţări care s-au opus războiului - între care Germania, Franţa, Rusia - a fost apărată de preşedintele Bush, care a explicat:" Este foarte simplu. Oamenii noştri şi-au riscat viaţa. Acest fapt trebuie să se regăsească şi în distribuirea comenzilor de reconstrucţie. Contribuabilii americani aşteaptă acest lucru."

La întrebarea dacă această decizie nu contravine dreptului comercial internaţional, o opinie ce s-a făcut auzită miercuri la Bruxelles, şeful Casei Albe a răspuns: "Ce fel de drept internaţional? Nu am fost informat de avocatul meu cu privire la o asemenea problemă. Nu înţeleg despre ce vorbiţi."

Ministerul American al Apărării afirmase, printr-o circulară semnată de Paul Wolfowitz, adjunctul lui Donald Rumsfeld, că măsura exclusivistă este menită să apere interesele naţionale ale SUA. În relaţiile internaţionale această justificare poate fi folosită pentru a permite doar firmelor naţionale participarea la lucrările de reconstrucţie. Decizia Pentagonului a stârnit însă controverse chiar şi în interiorul administraţiei americane. Astfel, din cercurile Ministerului de Externe s-a apreciat că ar fi existat şi alte căi pentru a ajunge la un rezultat similar, fără a brusca însă Germania, Franţa şi Rusia. În ediţia sa de ieri, cotidianul New York Times relatează că directiva Pentagonului nu a fost primită cu entuziasm la Casa Albă. Preşedintele Bush nu se aştepta, potrivit sursei menţionate, ca discuţiile purtate miercuri telefonic cu liderii celor trei ţări membre ale coaliţiei antirăzboinice să fie umbrite de decizia Pentagonului. Parisul, Berlinul şi Moscova au exprimat în cursul convorbirilor de miercuri critici vehemente cu privire la planurile americane de distribuţie a comenzilor pentru reconstrucţia Irakului, în valoare de peste 18 miliarde de dolari.