1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ploaie artificială

Elisabeta Sturdza19 iulie 2006

Relatarea noastră nu are nici o legătură cu speculaţiile despre o posibilă intervenţie umană în declanşarea ploilor abundente din România, care au provocat la rândul lor inundaţii pustiitoare. Subiectul este producerea ploii artificiale, dar sub aspect tehnologic. Să începem cu o incursiune în timp.

https://p.dw.com/p/B2mr
Imagine: AP

Ar trebui să urcăm în timp până la şamani, pentru a vorbi de arta de a declanşa precipitaţii. Totuşi, ştiinţific vorbind, primul “om care aduce ploaie“ pare să fi fost...o femeie, şi pe deasupra româncă. În anul 1924, Ştefania Mărăcineanu a dat un doctorat în fizică la Paris, în urma căruia Marie Curie i-a propus să lucreze în laboratorul ei; aici fiziciana română a fost colegă cu Irène şi Frédéric Joliot-Curie. În experimente, despre care a relatat în literatura de specialitate din Franţa încă din 1929, ea a pus în evidenţă radioactivitatea artificială. Ca şi în alte cazuri reclamate de savanţi români, ar putea fi vorba şi aici de o nedreptate, premiul Nobel pentru lucrările în acest domeniu fiind atribuit soţilor Joliot-Curie. La întoarcerea în ţară, Ştefania Mărăcineanu a continuat cercetările asupra radioactivităţii la Universitatea din Bucureşti şi tot aici a avut ideea de a provoca ploaie artificială prin lansarea în atmosferă a unor substanţe radioactive, fireşte de pe un avion. A făcut experienţe în Bărăgan şi a reuşit. În 1934 a aplicat metoda, de asemeni cu succes, în nordul Africii, în Sahara; evenimentul, prezentat într-o broşură şi în publicaţii ştiinţifice din Franţa, a stârnit senzaţie. Dar nici această realizare nu i-a adus o faimă de durată. Stefania Mărăcineanu a murit în anul 1944 la vârsta de 62 de ani.

Menţiunea curentă acum este că americanii au folosit încă din anii '50 tehnica de producere a ploii artificiale. Injectarea norilor cu cristale de iodură de argint duce la o acumulare a moleculelor de apă, care cad în formă de precipitaţii. Pentru plasarea cristalelor în atmosferă s-au flolosit avioane sau rachete. Încercările au fost abandonate, pe de-o parte datorită costurilor relativ ridicate; pe de altă parte, întrucât nu se putea estima precis efectul tehnicii. Sporadic ea este, totuşi, folosită. De exemplu, două întreprinderi din sudul Germaniei s-au specializat în lansarea de pe avioane a cristalelor de iodură de argint în norii care ameninţă să aducă o grindină de amploare. Acestea fac ca apa să cadă în formă de precipitaţii înainte să se transforme în piatra care ar putea provoca daune importante.

Să facem un salt în China. Chinezii sunt din vechime maeştri în lansări de rachete – doar ei au iniţiat focul de artificii şi apoi săgeţile incendiare, cu care i-au pus pe goană pe mongoli în sec. al 13-lea. Când vânturi fierbinţi şi uscate bat dinspre deşertul Gobi, aducând praf şi făcând aerul din Beijing, şi aşa extrem de poluat, irespirabil, şamanii moderni utilizează tehnica de lansare a rachetelor pentru a provoca ploi artificiale. Ei pretind că au succes şi că reuşesc să-şi „spele“ metropola. Acum chinezii se pregătesc pentru o performanţă în sens invers. La Jocurile Olimpice din anul 2008, gazdele îşi doresc o reuşită deplină, ceea ce presupune şi o vreme favorabilă, preferabil fără precipitaţii care să stânjenească manifestările sportive. Or, acest lucru poate fi obţinut tot cu cristale de iodură de argint, dar cu o dozare mai redusă decât cea cu care este declanşată ploaia. În acest caz, efectul urmărit este împrăştierea norilor.