PNŢCD - un partid fără chip

Potrivit unui comunicat de presă, conducerea actuală a ţărăniştilor este acuzată de abuzuri repetate împotriva membrilor partidului şi a organizaţiilor judeţene care s-au opus acţiunilor nestatutare ale acesteia. Altfel spus, cei trei sînt acuzaţi că au luat decizii în numele partidului în mod discreţionar, conform intereselor proprii, şi nu ale partidului. Printr-o rezoluţie, Conferinţa extraordinară a organizaţiei PNŢCD Bucureşti le-a cerut celor trei să-şi dea demisia, invocînd şi rezultatele dezastruoase de la alegerile locale din iunie, acestea fiind cele mai proaste din istoria PNŢCD.

La două zile de la evenimentul pe care l-am rezumat, reprezentanţii organizaţiei PNŢCD Bucureşti s-au întîlnit la Timişoara cu preşedintele filialei Timiş, Gheorghe Ciuhandu, care la 1 iunie a fost ales pentru a patra oară consecutiv în funcţia de primar al Timişoarei, încă din primul tur de scrutin.

Gheorghe Ciuhandu a declarat după această întîlnire că este împotriva negocierilor pe care actuala conducere a PNŢCD le poartă cu reprezentanţii PNL pentru ca la alegerile parlamentare din toamnă ţărăniştii să fie incluşi pe listele liberalilor. Conform declaraţiei lui Ciuhandu, ţărăniştii trebuie să dovedească voinţa politică de a nu-şi pierde identitatea ca partid, primarul Timişoarei neexcluzînd însă posibilitatea unei alianţe politice preelectorale. De altfel, pe 24 august Congresul partidului va decide şi în privinţa conducerii, şi în ceea ce priveşte o posibilă alianţă a ţărăniştilor.

Pentru presa de la Bucureşti subiectul s-a dovedit cu totul periferic. Partidul pe care Corneliu Coposu l-a reconstruit în anii tulburi ai mineriadelor, ai diabolizării doctrinei creştine şi a omului politic autentic a dispărut din memoria presei autohtone înainte chiar de a dispărea de pe scena politică. De la statura exactă şi riguroasă a lui Corneliu Coposu, imaginea omului politic ţărănist s-a tot estompat, trecînd prin zîmbetul duplicitar pe sub mustaţă al lui Radu Vasile şi ajungînd, parcă într-un clip parodic, la afaceristul fără chip Marian Miluţ şi la avocatul gălăgios Aurelian Pavelescu.

Iată ce scria Corneliu Coposu în ziarul „România Nouă”, în ediţia din 10 Octombrie 1937 (avea 23 de ani): „Conducătorul care nu ocoleşte drumul presărat cu spini al demnităţii, omul cu adevărat mare este ca un meteor, care străluceşte şi se mistuie luminînd: iar din lumina meteorilor neamului sunt ţesute paginile de istorie.

Mulţimea, însă, nu totdeauna are puterea de a se solidariza cu el, de a lupta alături de el, de a se jertfi alături de el. O singură datorie are conducătorul, în afară de aceea de a-şi asuma destinul: datoria de a convinge mulţimea de dreptatea lui.”

Cît de inactual pentru realitatea românească sună azi cuvintele lui Corneliu Coposu! Peste ani, după ce a reconstruit partidul ţărănesc aproape cu porţile închise, conştient fiind de oportunismul şi impostura politicianului post decembrist, Corneliu Coposu spunea, cu doar cîteva luni înainte să moară, într-un dialog cu Vartan Arachelian: „Sper că generaţia care va prelua ştacheta se va achita de răspunderea care va apăsa pe umerii ei, şi că obiectivele pe care le-a ţintit de 148 de ani partidul nostru vor fi duse la îndeplinire”.

Nu a fost aşa, dar Corneliu Coposu nu avea să mai afle. Sau poate ştia. Generaţia care a „preluat ştacheta” PNŢCD poartă acum numele Marian Miluţ şi Aurelian Pavelescu.