Poate fi sau nu acceptată tortura?

În statul de drept, tortura - înţeleasă ca act de violenţă statuat cu scopul de a obţine de la victimă informaţii sau mărturisiri - este inacceptabilă. În practică, deţinuţii sau agenţii secreţi prinşi nu sunt trataţi întotdeauna uman, nici chiar în statele democratice – ceea ce stă în natura lucrurilor şi în natura omului. Faptul că acum în ţările occidentale este luată în discuţie o posibilă acceptare a torturii constituie o noutate. Explicaţia se află în noua ameninţare ce vine dinspre terorismul islamist, faţă de care pînă acum societăţile democrate occidentale se dovedesc a fi destul de neputincioase. Dar chiar şi în condiţiile acestei ameninţări, o subminare a consensului stabilit nu este de conceput.

”Demnitatea omului este intangibilă. Respectarea şi protejarea ei este datoria tuturor puterilor în stat.” Acesta este primul articol al Constituţiei Germaniei. Iar apoi, Germania este ţară semnatară a Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor omului, unde, în art. 5, se spune: ”Nimeni nu poate fi supus torturii sau unui tratament barbar, inuman şi înjositor.”

Este de înţeles în aceste condiţii că a provocat indignare opinia pe care istoricul Michael Wolffsohn, profesor la Universitatea federală militară din München, a formulat-o cu prilejul unei mese rotunde televizate, şi anume: că tortura sau ameninţarea cu aceasta ar putea fi un mijloc legitim în lupta împotriva teroriştilor. Textual: ”Dacă vrem să combatem terorismul cu metodele unui gentleman, vom eşua.” Politicieni, activişti pentru drepturile omului şi jurişti au cerut demiterea profesorului, întrucît cu astfel de idei nu ar trebui să aibă voie nimeni să predea viitorilor ofiţeri ai armatei germane. Ministrul Apărării, Peter Struck, a pus să fie anchetat cazul şi a conchis că baza juridică nu ajunge pentru o demitere. Cu atît mai mult cu cît Wolffsohn a retractat imediat cele spuse.

Cazul Wolffsohn pare să fie încheiat; nu însă şi discuţia pe tema ”tortura în Germania”. Pe cînd lumea întreagă lua cunoştinţă de scandalul torturării deţinuţilor irakieni, în Germania a fost deschisă o anchetă împotriva personalului unei închisori din Brandenburg. Aici deţinuţii au fost supuşi de-alungul anilor unui tratament brutal, care, cel puţin într-un caz s-a soldat cu moartea. A mai fost amintit cazul unui deţinut preventiv din Köln, care a murit ca urmare a violenţei la care a fost supus. În astfel de situaţii a fost vorba de acte de sadism, şi nu de ”tortură” în sensul clasic, şi anume de schingiuire în scopul obţinerii unei mărturisiri.

În Evul Mediu, vrăjitoarele nu erau arse pe rug decît după ce mărturiseau. Or, mărturia le era smulsă în chip cumplit. Metodele de obţinere a unor ”mărturisiri” de la persoane incomode, care trebuiau lichidate, sunt bine cunoscute şi din vremea lui Hitler şi din dictaturile comuniste.

În Germania zilelor noastre, s-a luat în discuţie situaţia în care cel anchetat este constrîns prin metode brutale să facă o mărturisire menită să salveze viaţa unui om. Se discută cazul concret al unui kidnapping: fiul unui bancher din Frankfurt, Jakob von Metzler, a fost răpit şi omorît de un student. Fără să se ştie că băieţelul era deja mort, deci urmărindu-se salvarea vieţii acestuia, şi dat fiind că făptaşul refuza să dea vreun indiciu, un funcţionar înalt din poliţie a ordonat ca studentul să fie ameninţat, la nevoie chiar supus unui tratament brutal, pentru a mărturisi locul unde se află copilul. Împotriva funcţionarului de poliţie, care a fost între timp mutat disciplinar, este şi astăzi în curs o procedură pentru instigare la prejudiciu adus libertăţii individuale.

Activiştii pentru drepturile omului şi politicienii consideră că refuzul oricărei forme de tortură trebuie să fie necondiţionat, el ne putînd fi sub nici un motiv supus discuţiei. Nu trebuie să existe excepţii, nici măcar cu argumentul că, în situaţii izolate, prin aplicarea violenţei ar putea fi salvate vieţi umane. Odată deschisă o astfel de portiţă juridică, nu se poate exclude alunecarea pe drumul înapoi în Evul Mediu sau în vremuri de dictatură.