1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politica între avîntul reformator şi restauraţie

Rodica Binder20 ianuarie 2004
https://p.dw.com/p/B1AR
Presa germană, deşi preponderent centrată asupra actualităţii interne, din pricina turbulentelor tentative, iniţiative şi parţiale aplicării extrem de controversate ale avalanşei reformelor, nu pierde din vedere nici azi, unele evenimente şi aspecte ale realităţii româneşti- fireşte cu impact internaţional. FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, de pildă, sub titlul Fonduri penntru o închisoare în Romania relatează despre proiectul austriaco-român de construire a unei închisori în Romania, în care să-şi ispăşească pedeapsa deocamdată cei 300 de delincvenţi cetăţeni romani, care au comis acte penale în Austria şi se află în detenţie în Republica din Alpi. Şi tot de acolo, cotidianul DIE PRESSE înregistrează într-o corespondenţă de la faţa locului deteriorarea relaţiilor dintre români şi maghiari, determinată de revendicarea de către o parte a etnicilor maghiari din ţară a autonomiei teritoriale a Transilvaniei. Forţa care acţionează în acest sens este Consiliul Naţional al Maghiarilor din România, nu demult instituit la a cărui conducere se află Laszlo Tokes. Dezbaterea în jurul autonomiei Transilvaniei a trecut frontiera luînd în Ungaria şi dimensiuni ofensive. Astfel, unul dintre liderii Opoziţiei s-a intrebat dacă nu cumva, cu forţa armelor şi violenţă se poate obţine mai mult decît prin mijloacele paşnice şi conforme prevederilor constituţionale. Reacţia consternată şi revoltată a Bucureştiului nu a întîrziat. Dar de propunerea extremistului ungar Kover s-a distanţat între timp şi ministrul maghiar de externe care, însă, în acelaşi timp a dat de înţeles că pe termen lung Budapesta tinde spre o autonomie a Transilvaniei.

Schimbare de temă. Cu şase ani în urmă, ecologiştii germani susţinuţi de aplauzele entuziaste ale social-democraţilor, aflaţi pe- atunci şi aceştia pe băncile Opoziţiei, - proclamarea programului de dezvoltare a Africii drept o îndatorire majoră a politicii interne germane. Acum,. cele două partide se află de exact şase ani la putere iar ambiţiile de altă dată par a fi fost deplin abandonate constată NEUE OSNABRUCKER ZEITUNG comentînd turneul cancelarului Schroder în cîteva state al acestui continent uitat. S-a risipit între timp şi proverbiala destonicie a germanilor al cărui moral de muncă a scăzut la zero, în timp ce munca la negru atinge cote pe care guvernanţii se simt îndrituiţi să le juguleze prin măsuri drastice, spre nemulţumirea unei părţi a populaţiei. Acestea ar fi temele actualităţii germane surprinse azi în paginile ziarelor din republica federală care nu scapă din vedere, la fel ca întreaga presă occidentală nici campania electorală din Statele Unite, nici situaţia din Israel sau cea din Irak. Influenţa Germaniei în Africa nu trebuie supraestimată - le atrage atenţia SUDDETUSCHE ZEITUNG din Munchen ,politicienilor de la Berlin, reamintindu - le că Franţa şi Marea Britanie sunt cele două state europene care mai au ceva de spus pe acest continent.Cu toate acestea constată acelaşi ziar mass media africană acordă un interes deosebit prezenţei cancelarului Schroder şi a delegaţiei germane .Iar NORDKURIER îi dă dreptate cancelarului atunci cînd acesta afirmă că tulburările din Africa nu sunt lipsite de urmări în Europa. Africa este o foarte interesantă piaţă de desfacere dar şi un imens teritoriu în care modernizarea abia începe - deschizînd larg porţile investitorilor şi întreprinzătorilor.Cu totul altfel este percepută situaţia de NORDBAYERISCHE KURIER care atrage atenţia asupra spolierii bogăţiilor acestui continent, a finanţării cu diamante şi sînge a războaielor civile , a deturnării fondurilor de dezvoltare de către funcţionari corupţi. Doar misionarii şi colaboratorii programelor de dezvoltare continuă să -şi facă datoria pe acest continent care în pofida vizitei cancelaurlui Schroder, rămîne nebăgat în seamă de marile puteri ale lumii. Aceasta şi fiindcă economia mondială nu are încredere în piaţa africană conchide FULDAER ZEITUNG.

Munca la negru a devenit o plagă în statele industrializate şi de aceea, BADISCHE ZEITUNG cere şi guvernului german să combată drastic acest fenomen.Numai că valul de reforme abătut asupra germanilor în ultimele luni şi săptămîni crează panică şi atunci cînd modificările sunt în esenţă binevenite scrie WESTFALISCHE NACHRICHTEN. Binevenite dar cu efecte nedorite atunci cînd în eradicarea fenomenului sunt utilizate procedeele delaţiunii scrie LEIPZIGER VOLKSZEITUNG. Una din pagubele colaterale ale cascadei de reforme o constituie scăderea moralului salariaţilor germani notează AACHENER ZEITUNG .Ceea ce ar trebuie să stîrnească nelinişte patronatului şi personalului de la etajele superioare ale marilor firme şi concerne consideră SCHWARZWALDER BOTE căci managerii care ţin doar monologuri nu trebuie să se mire atunci cînd restul salariaţilor încetează să mai gîndească necum să mai riposteze. O altă reformă începută şi neterminată care pe deasupra bate pasul pe loc, este cea a imigraţiei .Dar se întrevede deja tendinţa comună a social democraţilor şi a patidelor unionale ca pe termen lung, frontierele Germaniei să devină impermeabile la importul de specialişti - constată HANDELSBLATT.