1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politica - între viziuni şi realităţi

Rodica Binder20 noiembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1B2
Cît de antisocială poate sau are voie să fie fi politica social democraţilor germani - se întreba deloc întîmplător deja de pe copertă revista DER SPIEGEL în numărul din această săptămînă .Intrebarea rămîne lipsită de răspunsuri clare şi după încheierea congresului partidului social democrat al cărui bilanţ este azi amplu comentat în presa germană, nelipsit fiind de ecouri şi în ziarele străine. Dar tema dominantă a zilei este şi azi vizita preşedintelui american George Bush junior în Marea Britanie, desigur fiindcă ea deţine funcţia unui revelator al direcţiilor politicii internaţionale. In sfîrşit dar nu în ultimă instanţă, moneda Euro - care pe zi ce trece devine tot mai dură, crează dificultăţi atît exportului cît şi burselor.
Dacă impresia lăsată nu ar fi potenţial catastrofală, ea rămîne oricum penibilă: imaginea celor doi prea puternici oameni de stat care neagă pur şi simplu realitatea , rămîne indiscutabil, alarmantă..În aceşti termeni începe ziarul FINANCIAL TIMES DEUTSCHLAND comentariul pe care îl consacră azi întîlnirii Bush Blair.Seful Casei Albe închide ochii în faţa realităţii scrie NEUE OSSNASBRUCKER ZEITUNG referindu-se la impresia enunţată de Bush potrivit căreia situaţia actuală din Irak ar fi mai bună în intervalul de după incheierea războiului decît cea din Germania proaspăt eliberată de nazişti. Diferenţele fundamentale dintre cei doi termeni ai comparaţiei sunt trecute sub tăcere de preşedintele american: în Germania nu a existat o rezistenţă armată teroristă a adepţilor dictaturii naţional socialiste precizează ziarul citat .Mai grav este că nu există nici un indiciu al faptului că George Bush junior ar fi dispus să ia în serios şi grijile europenilor faţă de degradarea situaţiei în Irak şi în lume este de părere LAUSITZER RUNDSCHAU din Cottbus. Iar adeziunea necondiţionată a lui Tony Blair la caracterul privilegiat şi special al relaţiilor cu America, alăturată retoricii găunoase a lui Bush par a se conforma devizei Tony şi George îşi stau la nevoie alături şi împotriva întregii lumi - opinează BRAUNSCHWEIGER ZEITUNG , nu fără a deplora şi bruscarea de către cuplul anglo american a partenerilor europeni. Or, cei doi ar face bine să ţină cont măcar de sfaturile europenilor - notează ziarul ceh PRAVO. THE GUARDIAN observă însă o diferenţă în atitudinea celor doi lideri faţă de instituţiile internaţionale, relevînd respectul britanicilor faţă de acestea. Numai că iscursul rostit de Bush la Londra demonstrează contrariul scrie CORRIERE DELLA SERA, ziarul italian neomiţînd să semnaleze că dojenile adresate bătrînei Europe de înaltul oaspete din Lumea Nouă au fost secondate şi de avertismentul adresat Israelului de a nu-i mai umili pe palestinieni. Preşedintele american , înfundat pînă peste poate în mlaştina irakiană nu conteneşte să-i mustre pînă şi pe partenerii săi apropiaţi scrie LE COURRIER PICARD, relevînd ridicolul tragic al situaţiei.Cît despre momentul vizitei lui Bush la Londra scrie ALGEMEEN DAGBLAD acesta a fost şi el cît se poate de prost ales. Căci lui George Bush nu-i mai zboară de-acum gîndul decît la alegeri - estimează de la Londra FINANCIAL TIMES.

Raţiunile electorale stau şi la baza altui fenomen.Delegaţii la congresul partidului social democrat, constată ziarul TAZ din Berlin, au renunţat să critice caracterul antisocial al planurilor de reformă ale cabinetului. Schroder din teama de a nu furniza combustibil controverselor care nu mai contenesc . SUDDEUTSCHE ZEITUNG constată că social democraţii s-au obişnuit cu Schroder şi cu planurile sale în absenţa unei alternative. Or, scrie NEUE OSNABRUCKER ZEITUNG, reformele sunt dure dar necesare şi din perspectiva respectării criteriilor de stabilitate ale monedei EURO, pentru care Germania pledase vehement la vremea impunerii lor.Iar dacă Germania pierde firul, întreaga aventură se poate sfîrşit tragic, conchide ziarul citat.