Politica agricolă a guvernului USL

În programul de guvernare prezentat de Victor Ponta în parlament la 21 decembrie anul trecut, la capitolul destinat agriculturii sînt înscrise obiective generale, enunţate de altfel de toate partidele în toate campaniile electorale, dar fără termene precise de realizare şi fără o fundamentare financiară realistă.

Iată cîteva dintre aceste obiective: readucerea agriculturii pe locul dat de potenţialul şi tradiţia ei; asocierea în agricultură va atinge nivelul necesar promovării unei agriculturi performante, bazate pe cererea pieţei europene şi internaţionale; dezvoltarea zootehniei şi creşterea ponderii acesteia în totalul producţiei agricole este prioritară; creşterea rolului jucat de agricultori astfel încît aceştia să aibă posibilitatea de a influenţa decisiv politicile agricole; creşterea suprafeţelor irigate prin măsuri de stimulare a utilizării eficiente a apei şi prin facilitarea accesului agricultorilor la un preţ rezonabil al energiei electrice.

Am citat doar cîteva din obiectivele programului de guvernare al USL, ele sînt mai multe şi formulate în acelaşi limbaj. Trebuie să recunoaştem că sună ca la carte. Mai greu sînt însă de pus în practică, atîta vreme cît problemele din agricultura românească sînt în mare parte o acumulare de peste douăzeci de ani a dezinteresului guvernanţilor pentru acest sector de o importanţă vitală pentru economie şi pentru cei care locuiesc în mediul rural, dar nu numai.

Este evident că la elaborarea programului de guvernare Guvernul Ponta a dovedit un optimism nerealist în ceea ce priveşte suma pe care România ar fi urmat să o obţină din bugetul Uniunii Europene pentru exerciţiul bugetar 2014-2020. După cum ştim, din cele aproape 40 de miliarde de euro obţinute de România din bugetul european, 17,5 miliarde au fost alocate pentru Politica Agricolă Comună, în creştere cu 27% faţă de exerciţiul bugetar 2007-2013.

Dar această creştere a fondurilor europene pentru agricultură (ca de altfel şi creşterea fondurilor structurale) nu constituie o garanţie că agricultura românească va deveni mai competitivă pe piaţa europeană în următorii ani. Mai întîi actualul guvern va trebui să pună la punct un întreg mecanism prin care rata de absorbţie a fondurilor europene să fie mult mai mare ca pînă acum. Pentru aceasta e nevoie de eliminarea birocraţiei, de renunţarea la clientelism, de angajarea de personal cu înaltă calificare pentru elaborarea programelor. Vor fi toate acestea aplicate de Guvernul Ponta? După cum a funcţionat pînă acum clientelismul în nenumăratele numiri şi măsuri ale guvernului USL, mă îndoiesc de o evoluţie bună a lucrurilor. Sînt prea multe guri de hrănit şi prea multe note de plată către susţinători în marea familie a USL.

Pînă una-alta, Guvernul Ponta a schimbat modalitatea de impozitare pentru agricultorii persoane fizice, altfel spus pentru aprox. 670.000 de ţărani, de la o taxă pe venitul declarat, cum era pînă acum, la impozit pe suprafaţa de teren şi pe numărul de animale. Premisa guvernanţilor este aceea că ţăranii primesc anual subvenţii şi e imposibil ca aceştia să nu producă profit, chiar dacă au doar un hectar de teren şi două vaci.

Teoretic lucrurile stau în felul acesta. În realitate însă, se ştie că majoritatea satelor româneşti sînt în mare parte locuite de bătrîni, care fac o agricultură de subzistenţă. Mulţi tineri s-au stabilit la oraş sau lucrează în Spania, Italia ori în alte ţări europene care încă mai primesc muncitori români.

Pe de altă parte, de cîţiva ani, aprox. un milion de hectare de teren arabil rămîn nelucrate. Dacă proprietarilor le-ar aduce profit, oare le-ar mai lăsa să fie năpădite de buruieni? Sigur că aici răspunsul nu poate fi unul singur, sînt situaţii diferite de la caz la caz, însă nu poţi să impozitezi un bătrîn care are două hectare de teren la cîţiva kilometri de casă, mergînd haiduceşte pe ideea că bătrînul produce obligatoriu profit.