Politica de partid nu influenţează decât parţial deciziile UE

Comisia Europeană a formulat critici dure la adresa politicii premierului Victor Ponta. Criticate sunt şi mijloacele, cel puţin îndoielnice, cu care se poartă lupta pentru putere de la Bucureşti. Europarlamentarul conservator Elmar Brok a calificat acţiunile guvernului Ponta chiar drept "puci", la care preşedintele socialiştilor europeni, Johannes Swoboda i-a sărit prietenului de partid în apărare, acuzând faptul că dezbaterea este influenţată de culoarea de partid.

Confruntările dintre taberele politice din Parlamentul European nu miră pe nimeni. Între timp însă, s-au făcut auzite voci critice la adresa guvernului de la Bucureşti şi din partea socialiştilor. Preşedintele social-democrat al PE, Martin Schulz, a criticat şi el, bunăoară, politica lui Victor Ponta.

Cancelara conservatoare Angela Merkel s-a arătat îngrijorată de încălcarea statului de drept în România, declaraţii care au oprimit o replică dură din partea lui Victor Ponta. Acesta a ripostat, spunând, între altele, că România "nu e colonie germană". Câteva zile mai târziu, premierul de la Bucureşti a regretat felul în care a comentat aprecierile cancelarei germane.

Astfel de confruntări deschise între două guverne ale UE sunt totuşi o raritate. Cancelara Merkel a putut foarte bine să-l sprijine pe candidatul conservator la alegerile prezidenţiale din Franţa, Nicolas Sarkozy, pentru ca, după înfrângerea acestuia, să întreţină relaţii "excelente" cu învingătorul socialist la urne, Francois Hollande.

Liderii UE adoptă în general poziţii mai degrabă neutre în astfel de cazuri. Preşedintele Consiliului UE, Herman Van Rompuy, sau preşeditnele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, aduc critici, în cazul unor evoluţii negative, se arată îngriojoraţi şi recurg la monitorizare. Liberalul Van Rompuy şi conservatorul Barroso fac reareori afirmaţii sub pecetea formaţiunii din care fac parte.

În cazul premierului Ungariei, Viktor Orban, situaţia a fost similară cu cea iscată acum de acţiunile guvernului Ponta, deşi contextul e diferit.

Socialiştii europeni au fost cei care au lansat primii, la finele anului trecut, critici la adresa lui Orban. Unii conservatori, precum Markus Ferber (CSU), au considerat, iniţial, criticile drept exagerate. Să nu uităm că formaţiunea premierului ungar, Fidesz, face parte din marea familie a Partidului Popular Eropean.

Franz-Lothar Altmann, profesor pentru relaţii internaţionale şi interculturale la Universitatea Bucureşti, deplânge luările de poziţie din PE pe criterii de partid. De pildă, spune el, "social-democraţii sunt mai îngăduitori cu Ponta decât cu Orban. Invers, conservatorii îl atacă mai dur pe Ponta, fiind mai rezervaţi faţă de Orban".

Când însă Angela Merkel s-a alăturat taberei criticilor şi când, în ianuarie, Comisia Europeană a condamnat în termeni duri politica premierului Orban, consensul era limpede, dincolo de apartenenţa poltică, anume că Viktor Orban încalcă libertatea presei şi Constituţia.

Cel mai spectacular caz l-a reprezentat Austria. În anul 2000, membrii de atunci ai UE au adoptat sancţiuni la adresa Vienei. Aceasta pentru că Wolfgang Schüssel, cancelarul conservator al Austriei, acceptase coaliţia cu populişii de dreapta ai lui Haider. Liderii celorlalte 14 state partenere s-au arătat mai toţi indignaţi de atari evoluţii şi au decis să sancţioneze Austria. Iniţiativa a aparţinut chiar unui conservator - preşedintele Franţei Chirac, sprijinit de conservatorul spaniol Aznar, de social-democraţii Guterres şi Schröder. Ce-i drept, după câteva săptămâni s-a renunţat la sancţiuni, iar demersul nu a prea dat rezultate. Cancelarul Schüssel nu a renunţat la coaliţia cu extrema dreaptă.

Acest mecanism de autocontrol al UE funcţionează totuşi, e de părere istoricul Wolfgang Höpken de la Universitatea Leipzig. Atât Viktor Orban cât şi Victor Ponta au cedat în cele din urmă. În urma raportului Comisiei Europene de monitorizare a justiţiei, premierul Ponta s-a arătat dispus să îndeplinească revendicările responsabililor UE.

Mai ales în PE de la Strasbourg, formaţiunile politice joacă un rol important. Acolo se votează de regulă din perspectiva intereselor de partid. Din Parlamentul cu, în prezent, 754 de deputaţi, fac parte 7 fracţiuni, dintre care tabăra conservatoare este cea mai numeroasă. În plus există şi o serie de deputaţi independenţi.