Politica externă a României este deja divizată

Preşedintele, Traian Băsescu, a evitat să dea curs propunerii iniţiale a guvernului de a sancţiona moral regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad prin expulzarea ambasadorului său la Bucureşti. Mai multe capitale occidentale îi declaraseră „persona non grata” pe ambasadorii Siriei imediat după informaţiile privitoare la masacrul de la Houla.

Chiar dacă expulzarea diplomaţilor sirieni nu s-a produs întotdeauna, din cauza unor decizii contradictorii (UE, de pildă, nu a luat nicio decizie invocând complicaţiile procedurii), totuşi tonul general al Europei occidentale a fost lipsit de concesii. În opinia marilor capitale, presiunile internaţionale asupra regimului de la Damasc ar trebui să fie mult intensificate, chiar dacă soluţia militară avansată de Franţa este privită cu circumspecţie.

La Bucuresti însă preşedintele Traian Băsescu a preferat să adopte o poziţie reţinută. Deşi cu ceva timp în urmă şeful statului condamnase regimul Assad, totuşi preşedintele a preferat de această dată să nu iasă prea mult în evidenţă. Într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea, preşedinţia solicită organizaţiilor siriene din România să nu agite spiritele cu informaţii voit incendiare: „Administraţia prezidenţială face apel la organizaţiile siriene din România să nu lanseze informaţii false cu scopul de a exprima convingeri politice.” Palatul Cotroceni a infirmat totodată informaţiile potrivit cărora „două românce ar fi murit în Houla”.

Comunicatul mai conţine însă discret o informaţie esenţială: pe teritoriul Siriei s-ar găsi în prezent 14.000 de cetăţeni români. Rezerva preşedintelui s-ar explica aşadar fără prea multe cuvinte.

Totuşi diferenţa de opinii rămâne. Primul ministru, Victor Ponta şi ministrul de externe, Andrei Marga, au admis că situaţia se complică mult din cauza numărului mare de români care trăiesc în Siria, dar că în opinia lor, soluţia corectă ar fi totuşi expulzarea ambasadorului.

O altă diferenţă mai subtilă, dar mult mai importantă prin consecinţele sale imediate a fost aceea privind relaţiile cu autorităţile de la Budapesta. La sfârşitul săptămânii trecute, primul ministru al Ungariei, Viktor Orban, a fost primit cu căldură de preşedintele Traian Băsescu, în contrast cu răceala care se instalase în relaţia cu premierul Victor Ponta.

Informaţiile sunt contradictorii: la Bucureşti se susţine că premierul Orban ar fi fost acela care a anulat întâlnirea cu Victor Ponta, în timp ce la Budapesta se spune contrariul: Ponta ar fi refuzat să-l primească pe omologul său, deşi îi primise pe toţi ceilalţi delegaţi care au participat la reuniunea dedicată fondurilor de coeziune.

Se poate, de fapt, ca adevărul să fie la mijloc. Nici unul nici altul nu au cerut o reconfirmare a întâlnirii, astfel încât ea nu a mai avut loc. De altfel, potrivit site-ului de ştiri politics.hu, Péter Szijjártó, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, a declarat duminică, la Radio Kossuth, că „gesturile de politeţe nu se împacă deloc cu politica de stigmatizare şi, în consecinţă, guvernul Ungariei nu intenţionează să comunice pe această temă cu guvernul României”.

Pare destul de clar. De altfel, actorii implicaţi în aceste diferend şi-au continuat netulburat activităţile programate. De exemplu, preşedintele Parlamentului Ungariei, Kövér László, cel care acuzase guvernul de la Bucureşti de conduită „barbară” se va afla marţi la Târgu Mureş, pentru a susţine candidaţii Partidului Civic Maghiar în alegerile care urmează să aibă loc peste o săptămână.

Dacă, în cazul Siriei, diferenţa de vederi a fost în cele din urmă depăşită, în cazul relaţiilor româno-ungare ea generează o mulţime de confuzii.

Nici până la această oră opinia publică nu cunoaşte opinia preşedintelui Traian Băsescu faţă de cazul Nyirö Jozséf, cu toate că, în trecut, preşedintele nu ezitase să facă declaraţii cât se poate de tranşante atunci când a crezut de cuviinţă.

Sunt diferenţe în aparenţă mici, dar care riscă cu timpul să pună politica externă în impas.