Politica externă germană, la ora bilanţului

Coaliţie de guvernare din Berlin a fost pusă în faţa unei situaţii delicate în momentul preluării puterii în 1998: Kosovo era în plin război civil, iar NATO îşi propusese să oprească aceste confruntări prin raiduri aeriene. Pentru prima dată, armata germană era solicitată să intervină: „Am fost chemaţi la cancelarie, în condiţiile în care coaliţia nu era încă formată, şi era pentru prima dată de la formarea Republicii Federale când trebuia să decidem între război şi pace. Această era alegerea pe care trebuia să o facem, chiar dacă nu ne-a făcut plăcere”, a declarat ministrul de externe, Joschka Fischer. Primul ministru de externe ecologist din istoria Republicii Federale ar fi dorit să urmeze o politică a păcii, la fel ca şi partidul din care face parte. Dar, Guvernul de la Berlin şi Bundestagul au decis ca Germania să ia parte la raidurile aeriene ale NATO în fosta Iugoslavie, acţiuni care au început în 1999. Mulţi prieteni de-ai ministrului afacerilor externe au fost intrigaţi în momentul în care Germania şi-a trimis avioanele Tornado în zona de conflict. Fischer a pledat în continuare pentru folosirea forţei doar în ultimă instanţă.

Un nou capitol în politica externă a Germaniei a fost marcat de atacurile teroriste de la 11 septembrie din New York. „Este o declaraţie de război la adresa întregii lumi civilizate. Cine îi ajută sau îi protejează pe terorişti, încalcă toate valorile fundamentale. Poporul german se află în aceste momente grele, alături de americani şi de Statele Unite”, a declarat cancelarul Gerhard Schröder.

Ce a urmat? Misiuni militare pentru armata germană, pentru prima dată împotriva talibanilor şi a reţelei teroriste Al Quaida în Afganistan. Bundestagul a aprobat aceste misiuni de luptă, chiar dacă unii parlamentari ai Partidului Social Democrat şi ai Partidului Ecologist s-au declarat împotriva misiunilor militare. În aceste condiţii, cancelarul Schröder a cerut Parlamentului, în ultimă instanţă, votul de încredere, în chestiunea implicării în operaţiunea "Enduring Freedom", alături de aliaţii americani. Soldaţii germani au fost trimişi astfel în Afganistan, iar forţele navale s-au implicat în supravegherea rutelor maritime din zona africii. Gerhard Schröder a declarat la finalul primului mandat că era necesară intervenţia în Kosovo, dar şi că a fost nevoie de sprijin în Macedonia şi de implicare în cadrul operaţiunii 'Enduring Freedom' . El a mai precizat că Republica Federală a intervenit militar doar în ultimă instanţă, după ce au fost epuizate toate posibilităţile de rezolvare a crizelor.

Astfel, armata germană a devenit un instrument indispensabil al coaliţiei social democraţilor cu ecologiştii. Opinia publică a început între timp să se obişnuiască cu ideea că în Bosnia, Kosovo şi Afganistan au fost trimise câteva mii de soldaţi germani, dintre care unii s-au întors în sicrie. „Am primit foarte multe scrisori, cu motto-ul: eşti un războinic, ne bagi într-un nou război după 60 de ani de pace. Asta este un nonsens! Fiecare soldat ştie , că dacă primeşte un ordin de la noi, de exemplu să participe la o misiune internaţională, îşi pune în pericol propria viaţă”, a declarat ministrul apărării de la Berlin, Peter Struck.

Guvernul federal îşi respectă în continuare angajamentul de a juca un rol important pe scena internaţională, cum este de exemplu şi dorinţa de a obţine un loc permanent în Cosniliul de Securitate al ONU. Nu trebuie însă exagerat. Cancelarul Schröder nu a fost de acord cu fiecare operaţiune militară. De exemplu războiul din Irak a fost criticat vehement de cancelar, care a refuzat categoric să trimită soldaţi germani în această zonă de conflict. Această poziţie i-a adus multe voturi cancelarului la alegerile din 2002, chiar dacă şi-a înrăutăţit relaţiile cu guvernul de la Washington. Luni întregi “liniştea” a fost cuvântul de bază care a caracterizat relaţia dintre George W. Bush şi Gerhard Schröder. Între timp însă, relaţiile germano-americane s-au mai îmbunătăţit, iar războiul din Irak nu mai reprezintă un subiect de discuţie între liderii celor două ţări. Compromisul a fost următorul: Germania se angajează să pregătească poliţiştii şi soldaţii irakieni contribuind astfel la reconstrucţia Irakului, iar Statele Unite nu mai cer armatei germane să intervină în Irak.