1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politica,o anexă a economiei

Horatiu Pepine11 iulie 2016

Banca Goldman Sachs a anunțat la finele săptămânii trecute că l-a numit pe fostul președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în funcția de președinte neexecutiv și consilier al organizației.

https://p.dw.com/p/1JN4r
Jose Manuel Barroso, fost președinte al Comisiei Europene
Jose Manuel Barroso, fost președinte al Comisiei EuropeneImagine: /AFP/Getty Images

Numirea fostului președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, în calitate de ”președinte neexecutiv” al băncii americane Goldman Sachs a fost criticată cu virulență în anumite părți ale Europei și cu deosbire în Franța și Portugalia. Contează cu siguranță faptul că banca americană a fost legată strâns de declanșarea crizei din 2008 (subprime crisis) și că ajutase Grecia să-și mascheze deficitul bugetar în anul 2000 pentru a rămâne în zona euro. Socialiștii de exemplu, au considerat că, deși legală, angajarea lui Barroso echivalează cu un conflict de interese, iar în tabăra dreptei eurocritice s-au auzit de asemenea exclamații de indignare. Intreresant este că sunt și aceia care, deși nu găsesc că asocierea lui Barroso cu banca americană ar fi, în sine, ceva reprobabil, sunt de părere că este un gest care dăuneaza Europei, oferind muniție eurofobilor.

Cel puțin la nivelul imaginii, toți au dreptate. Faptul că un fost președinte al Comisiei va consilia o mare bancă cu operațiuni globale sugerează o întrepătrundere între proiectul politic al Uniunii și interesele elitei finaciare. Cu alte cuvinte, UE pare a fi o anexă a unui proiect economic global, care vede în oameni realități pur statistice.

Resentimentele personale împotriva lui Barroso își spun și ele cuvântul, căci mandatul său a fost marcat de o mulțime de evenimente negative: criza financiară, politica de austeritate, creșterea șomajului în întreaga Europă și prăbușirea Greciei, ca și apariția unei rupturi tot mai profunde între Europa de Nord și de Europa de Sud. Firește că Barroso nu poate fi făcut personal răspunzător de toate acestea, dar el este simbolul elitei care a condus Europa în toată această perioadă de timp. Epoca lui Barroso se suprapune exact peste perioada cea mai întunecată din istoria UE, chiar dacă anumite țări, ca Germania bunăoară, au cunoscut o perioadă mai curând fastă. Să nu uităm însă că Franța și Olanda au respins prin referendum proiectul Constituției Europene, pe care au considerat-o nedemocratică, și că de-a lungul acelor ani s-a copt voința britanicilor de a pune capăt aventurii europene.

În fine este greu de evitat interpretarea că numirea lui Barroso la Goldamn Sachs este o recompensă pentru modul în care a contribuit la anumite politici europene.

Evenimentul poate fi însă relativizat cu ușurință, căci există, se știe, numeroase precedente. Barroso îi succede la Goldman Sachs lui Peter Sutherland, el însuși fost comisar european, după cum Mario Draghi, președintele actual al Băncii Centrale Europene, a fost și el consilier pentru Goldman Sachs. Exemplele abundă dacă lărgim perspectiva și observăm că foști șefi de guvern sunt cooptați în conducerea unor mari companii, ca fostul cancelar Gerhard Schröder, angajat de Gazprom în fruntea unui comitet menit să supravegheze construcția și exploatarea conductei Nord Stream.

Cu toate acestea, abia multiplicarea exemplelor ne arată mai bine că există o legătură clară între poziția politică deținută de cineva și natura competențelor care i se atribuie.

În orice caz, politica își schimbă înțelesul. Dacă ea era văzută cândva ca o preocupare constantă pentru o mai bună organizare a societății, astăzi ea a devenit mai mult o anexă a economiei.