Politica pentru "Omul Simplu"

Omul simplu a păşit direct din comunism în perioada de tranziţie parcurgînd drumul dintr-un singur pas. Fără probleme de conştiinţă, fără tresăriri de memorie, fără întrebări şi desigur fără răspunsuri.

Pe activismul de multe ori agresiv al omului simplu s-a sprijinit şi consolidat regimul Iliescu, şi tot în numele lui s-a dezvoltat populismul care a gestionat toate momentele tulburi ale istoriei noastre recente, începînd cu mineriadele.

Desigur că primii predicatori ai virtuţilor omului simplu ştiau bine lecţia demagogiei, învăţată şi practicată în comunism. Manipularea din primii ani de după 1990 a avut rezultatele ştiute şi pe fondul lipsei de informare a omului simplu, dar şi datorită îndărătniciei acestuia de a asculta şi alte voci decît pe acelea ale predicatorilor.

Cîţi dintre noi nu am încercat să ne convingem persoane cunoscute, ba chiar şi rude de sînge, că regimul Iliescu este un rău care ne va duce spre prăpastie, şi că fesenismul nu este altceva decît acelaşi sistem clientelar care a funcţionat şi în comunism, e adevărat, cu mai multe precauţii, pentru ca acum el să se arate la lumina zilei?

Am reuşit unii dintre noi să ne facem auziţi? Poate că da, însă cu siguranţă foarte puţini.

Omul simplu este în continuare cuvîntul de ordine al politicianului român. Această denumire reprezintă însă o încremenire în istorie, o lozincă de care politicienii nu vor să se despartă nici acum. Dacă ar renunţa la această lozincă, se pare că mulţi dintre ei nu ar mai şti cui să se adreseze.

Eu cred însă că, în aproape 20 de ani, omul simplu a devenit de fapt un om complicat. Nu în sensul că în el s-ar fi petrecut mari transformări sau că între timp ar fi trăit drame ale propriei conştiinţe. Omul nostru, omul-lozincă al politicienilor şi-a complicat pur şi simplu propria existenţă, a luat startul pe un drum care se arată a-i fi potrivnic.

Omul simplu şi-a dorit să aibă în cîţiva ani tot ce nu a avut în comunism. S-a îndatorat la bănci pentru a-şi pune termopane, pentru a-şi schimba mobila în casă, pentru a-şi lua o maşină mai bună sau un apartament pentru cînd copiii vor creşte mari. A vrut să fie, cum se spune, „în rîndul lumii”, adunînd din vîrful condeiului lozincile populiste de bunăstare pe care le livrau politicienii. Rezultatul adunării suna bine. Realitatea infirmă însă acel rezultat.

Că omul simplu a devenit între timp un om complicat ar trebui să dea de gîndit politicienilor. El nu mai răspunde la apel, şi asta se vede în primul rînd atunci cînd este chemat să voteze. Sigur că absenteismul este vizibil şi în rîndul cetăţenilor neasimilaţi „oamenilor simpli”, însă neparticiparea acestora din urmă cred că are o altă istorie.

Îndărătnicia şi deruta omului complicat al zilei de azi sînt la fel de dăunătoare evoluţiei societăţii ca şi înverşunarea şi activismul orb ale omului simplu de ieri. De aceea, eu cred că oamenii politici ar trebui să fie primii care să renunţe la jargonul „omului simplu”, atît în discurs, cît şi în acţiunile lor politice.

Autor : George Arun
Redactor: Rodica Binder