Politica privilegiilor

Frămîntarea politică din Parlamentul de la Bucureşti este foarte mult exagerată. Încă de la începutul anului se vorbeşte despre schimbarea celor doi preşedinţi de Camere, un lucru care în mod firesc se află la îndemîna majorităţii. Dar pentru că această schimbare nu s-a produs mai devreme, opoziţia a reuşit să creeze în jurul acestui subiect o dezbatere de natură constituţională. Recent, scialiştii europeni au rostit, la rîndul lor, cuvinte de dezaprobare la adresa dreptei româneşti, pe care o consideră lipsită de instincte democratice. Dar dincolo de faptul că partidele româneşti par să fie, astfel, integrate deja în sistemul partidelor europene, intervenţia socialiştilor nu are nici o semnificaţie. Schimbarea preşedinţilor celor două Camere este o chestiune care derivă din chiar voinţa majorităţii şi nu dintr-un principiu de drept. Intenţia schimbării acestora a devenit în ultima vreme un caz cu aparentă relevanţă constituţională doar pentru că majoritatea însăşi a fost pînă acum divizată şi incapabilă să exprime o voinţă unitară. Dar din clipa în care Partidul Umanist, devenit Conservator şi UDMR au acceptat proiectul acesta, lucrurile au devenit clare şi principial imposibil de contestat. În realitate la Bucureşti dezbaterea nu are obiect. Iar ideea după care majoritatea ar trebui să lase lucrurile aşa cum sînt, întrucît altele ar fi priorităţile, este la rîndul ei greşită. De priorităţile de natură socială şi economică se ocupă Guvernul, iar cît priveşte activitatea Parlamentului, există o componentă tehnică şi pregătitoare, care constă în organizare şi proceduri şi care nu poate fi supusă unui plebiscit, aşa cum se întîmplă acum într-o manieră informală. Majoritatea a reuşit în ultima săptămînă să schimbe regulamentele celor două Camere în aşa fel încît preşedinţii să poată fi revocaţi. Lucrurile se complică însă întrucît PSD, încurajat de reacţiile venite din mediile socialiste europene, ar putea contesta schimbarea la Curtea Constituţională. Se ştie deja că această instituţie a jucat un rol politic foarte activ în ultima vreme. Curtea Constituţională a făcut recurs la prerogativele sale pentru a bloca un proces de reformă şi nu este exclus să blocheze şi noile tentative ale majorităţii de a-i revoca pe preşedinţii celor două Camere. În realitate, dacă există o criză în politica românească ea stă mai curînd în faptul că instituţii investite cu autoritate emit decizii pe care o parte însemnată a societăţii le consideră nedrepte. Este un grav impas în funcţionarea statului, care ar trebui să fie principalul subiect de reflecţie politică. Atunci cînd o autoritate competentă emite decizii greşite, lumea este obligată să se întrebe dacă este un accident sau o situaţie repetabilă. Şi dacă asistăm la un viciu mai adînc atunci de bună seamă ar trebui operate schimbări. Ministrul Justiţei a propus o lege care să îngăduie recuzarea unor judecători de la Curtea Constituţională dacă se găsesc în conflict de interese. Alţii au propus schimbarea Costituţiei şi limitarea puterii Curţii în beneficiul Paralmentului. De fapt nici o soluţie nu este perfectă, dar se poate vedea că politica se învîrte în jurul unor persoane care nu vor să-şi piardă privilegiile, în loc să abordeze viciile de sistem.