1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politicienii se implică în problemele de la DaimlerChrysler

Alina Kühnel14 iulie 2004

Planurile pentru reducerea costurilor cu peste jumătate de miliard în fabricile din Republica Federală nu sunt acceptate de către politicienii social-democraţi.

https://p.dw.com/p/B2cP
Sediul DaimlerChrysler din Stuttgart a fost în ultimele zile scena unor puternice confruntări verbale între manageri şi reprezentanţii angajaţilor.
Sediul DaimlerChrysler din Stuttgart a fost în ultimele zile scena unor puternice confruntări verbale între manageri şi reprezentanţii angajaţilor.Imagine: AP

Ute Vogt le recomandă managerilor concernului să ţină cont de cerinţele sindicaliştilor, în vreme ce vicepreşedintele liberalilor, Reiner Brüderle îi acuză pe protestatari de blocadă politică. Cel mai mare producător de autoturisme din Germania se confruntă cu o serie de dificultăţi financiare. În vreme ce managerii declară că pentru siguranţa locurilor de muncă sunt necesare măsuri drastice la nivel financiar, angajaţii sunt decişi să lupte pentru menţinerea drepturilor actuale.

În dispută se implică şi premierul landului Baden Würtemberg, creştin-democratul Erwin Teufel, care apelează la marile grupări sindicale, precum IG Metall pentru a menţine locurile de muncă din fabrica de la Sindelfingen.

În cazul în care nu se va ajunge la un compromis, managerii DaimlerChrysler vor muta o parte din centrele de producţie în America de Sud.