Populiştii de dreapta ai Europei

Au devenit europenii sensibili la mesajele populiste şi la soluţiile suspect de simple pentru problemele mult prea complicate? Există un curent european sau lucrurile se produc, pur şi simplu, independent şi simultan?

"Am avut parte de populişti de dreapta pe străzile Scandinaviei şi, în egală măsură, am avut naţionalişti în Europa de Răsărit, acele personaje care căutau noi identităţi, după căderea Zidului Berlinului. Dar am avut şi alte genuri de populism de dreapta, cum e cazul lui Jean Marie Le Pen, în Franţa, sau al mişcării iniţiate în Austria de Jörg Heider", enumeră Wolfgang Kapust, expert în extremism al radioteleviziunii publice germane WDR.

De fiecare dactă când se ivesc vremuri de criză apar şi populiştii de dreapta, exploatând nemulţumirea maselor, continuă Kapust, trecând în revistă temele predilecte pe care aceştia le atacă, ultra-simplist: "Situaţia economică, şomajul, insecuritatea socială. Propun, mai ales, îndepărtarea străinilor, alungarea lor, aruncarea acestora, trimiterea lor acasă".

De multe ori, presiunea extremei drepte împinge şi discursul conservatorilor de dreapta către limite, dovadă stând accentele demagogic-populiste ale partidului condus de Viktor Orban în Ungaria, FIDESZ. În Franţa, situaţia este şi mai vizibilă. Acolo există un segment de electorat aflat la marginea dintre conservatorism şi extrema dreaptă.

"Sarkozy a părut să îngroape definitiv Frontul Naţional, în alegerile prezidenţiale. Dar bătrânul Le Pen şi-a aruncat în luptă fiica - şi, asta, cu succes. Electoratul dezamăgit de Sarkozy a virat înapoi spre Frontul Naţional", observă Elisabeth Cadot, experta în Franţa a Deutsche Welle.

În Italia, lucrurile stau puţin altfel: "Afacerile lui Berlusconi, scandalurile în care este implicat, deraierile acestuia sunt deja cunoscute electoratului, de vreo 15 ani. Iar cine i le-a iertat atunci nu i le va mai reproşa nici acum", crede Stefan Köppl, de la Academia de Ştiinţe Politice de la Tutzing, convins că, atunci când vor să-l sancţioneze pe Berlusconi, alegătorii îşi donează voturile aliaţilor acestuia, nicidecum opoziţiei.

O figură cu totul aparte este Geert Wilders. Olandezul nu este nici antisemit şi nici nu manipulează clişee populiste clasice. Dar nici nu e singur în discursul său anti-islamist. Adversarul sau "inamicul" comun îl apropie de elveţienii care au votat în favoarea interzicerii minaretelor şi de Mişcarea Civică Pro din vestul Germaniei, pe a cărei agendă electorală se află, de altfel, clar înscris mesajul "Stop islamizării!".

Autor: Fabian Schmidt / Cristian Ştefănescu
Redactor: Ioachim Alexandru