1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Populismul fără limite

8 noiembrie 2010

Guvernul şi preşedintele, care s-au revendicat sonor de la poziţiile dreptei anticomuniste, au reuşit paradoxul de a aduce un omagiu celui mai mare elogiator al lui Nicoale Ceauşescu.

https://p.dw.com/p/Q1wQ
Imagine: dpa

În decembrie 2008, Constantin Ticu Dumitrescu, cel mai tenace luptător pentru recuperarea adevărului despre trecutul comunist, era înmormântat în satul natal cu onoruri militare. În 7 noiembrie 2010 a primit aceleaşi onoruri oficiale poetul de curte al lui Nicolae Ceauşescu, Adrian Păunescu. Surprinzător este doar faptul că în cei doi ani care s-au scurs de atunci nu s-a petrecut nici o comoţie în politica românească. Am fi putut crede că „dreapta anticomunistă” care guverna ţara începând din 2005 a fost răsturnată violent de la putere şi în locul ei s-ar fi instalat un guvern de restauraţie. În realitate, în fruntea statului se găseşte tot Traian Băsescu singurul preşedinte din estul Europei care a condamnat comunismul. Iar Guvernul care a decis onoruri militare pentru cel mai eficace propagandist al naţional comunismului este acelaşi guvern care a promovat legea lustraţiei.

Este adevărat că, în corul elogiatorilor, preşedintele Traian Băsescu a fost ceva mai reţinut. În plus, el a făcut o distincţie, la prima vedere decisivă, spunând că în ciuda diferenţelor de opinii politice, el s-a regăsit ca mulţi în alţii în poezia lui Adrian Păunescu.

Dar distincţia este evident falsă. Adrian Păunescu nu a scris o poezie intimistă sau filosofică, o poezie a reculegerii, abstrasă din contingent, ci dimpotrivă, în partea ei cea mai cunoscută şi mai celebrată, o poezie socială şi politică menită să fie cântată sau declamată în public. Poezia lui este legată indisociabil de omul Păunescu, actorul, animatorul şi propagandistul asociat voluntar naţional comunismului ceauşist. Dacă un critic literar ca Nicolae Manolescu are îndreptăţirea să vorbească despre talentul poetului, dincolo de tribulaţiile sale politice, Preşedintele nu poate face abstracţie de prezenţa publică a poetului, de urma politică a evoluţiei sale lipsite de orice discreţie. Criticul vorbeşte în numele unui „Dumnezeu al poeziei" care l-ar ierta pe Adrian Păunescu pentru versurile sale politice sau de simplă de circumstanţă, dar Preşedintele, ca reprezentant al poporului, nu le poate reţine decât pe acestea şi demagogia lirică adresată sensibilităţii colective.

De altfel, în mesajul de condoleanţe, primul ministru Emil Boc sfârşeşte prin a admite că actul omagierii sale nu se poate limita la poezia scrisă: „Mă întristează vestea plecării maestrului în alte orizonturi, este o pierdere importantă în galeria modelelor noastre”.

Or, nimănui nu îi trece prin minte că Emil Boc, laolaltă cu membrii Cabinetului, s-ar ocupa printre altele şi cu versificaţia. Nici măcar un ministru mai deprins cu scrisul, ca Teodor Baconschi, nu a dat semne că ar scrie poezie patriotică după modelul lui Adrian Păunescu. E clar aşadar că „modelul" are aici o altă semnificaţie, una socială şi politică.

Dar întrebarea este cum poate fi luat drept model un om care şi-a croit cariera linguşind fără măsură şi scrupule pe cel mai distrugător şi mai trivial conducător pe care l-a avut România în istoria recentă?

La Bucureşti, nimeni nu mai aşteaptă răspuns. Paradoxurile acestea au devenit deja o simplă banalitate, care se manifestă în toate planurile vieţii fără excepţie. Ieri, Preşedintele îl decora pe Gabriel Liiceanu, autorul „Apelului către lichele", astăzi îl omagiază pe Adrian Păunescu. Ieri partidul de guvernământ anunţa majorarea salariilor cu 50%, astăzi le taie cu 25%. Ieri ridica TVA la 24%, astăzi partidul şi miniştrii săi votează scăderea TVA la 5%. Şi pe măsură ce apar noi iniţiative politice şi noi actori, din ce în ce mai „promiţători”, contradicţiile acestea nu se restrâng, ci, dimpotrivă, se amplifică. PDL anunţa ieri cu pompă crearea aripii sale creştin-democrate, iar astăzi ridică vârsta de pensionare a femeilor mame la 65 de ani şi introduce divorţul administrativ. Cu siguranţă că niciodată nu a existat mai multă confuzie în politica românească.

Autor:Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Rodica Binder