1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Posibilităţi şi imposibilităţi în Libia

20 aprilie 2011

În vreme ce luptele continuă în această parte a Libiei, NATO a recunoscut că întâmpină dificultăţi în încercarea de neutralizare a trupelor fidele liderului libian Muammar Gaddafi.

https://p.dw.com/p/10x1J
Susţinători ai liderului libian, Muammar GaddafiImagine: picture-alliance/dpa

În vreme ce NATO se chinuie, fără succes, să pună capăt violenţelor şi haosului, Misrata a devenit scena unor lupte sângeroase. Sub ochii neputincioşi ai aliaţilor, trupele coloneului Gaddafi au început să depoziteze armamentul în şcoli. Mai mult, conform generalului Bouchard, cel care conduce operaţiunile NATO din Libia, luptători loiali lui Gaddafi, îmbrăcaţi în haine civile, se ascund în apropierea spitalelor, făcând extrem de dificilă atacarea lor. Un alt general NATO, Mark van Uhm, a admis fără echivoc imposibilitatea unei intervenţii împotriva trupelor guvernamentale într-o asemenea situaţie.

"Atacurile aeriene pot opri doar parţial violenţele. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca raidurile noastre să nu facă victime în rândul populaţiei civile. Încercăm să împiedicăm trupele guvernamentale să înainteze în Misrata şi alte părţi ale Libiei", a declarat Mark van Uhm, general NATO.

Reţelele de comunicare, în vizorul NATO

James Keogh/Wostok Press/MAXPPP Libye, Misrata 15/04/2011 - A company of ceramic Misurata was destroyed as a result of fighting between the insurgents and the troops of Colonel Gaddafi
Incendiu la o fabrică din MisrataImagine: picture alliance / dpa

Alianţa Nord-Atlantică speră ca regimul libian să cedeze odată cu lovirea reţelelor de comunicare. În ultimele două nopţi, avioanele de luptă occidentale au vizat mai multe centre de comandă ale trupelor lui Gaddafi, printre care s-a numărat şi sediul central al unei brigăzi aflate la 10 km distanţă de Tripoli.

NATO speră de asemenea să dezintegreze structurile de comandă ale trupelor lui Muammar Gaddafi, fapt ce-ar putea avea efecte demoralizante asupra acestora. Generalul van Uhm nu a precizat însă când şi cum vor avea loc operaţiunile militare în acest sens.

"Nimic nu ne face să credem în această clipă că Gaddafi ar intenţiona să pună capăt atacurilor sale. Trupele lui folosesc armament greu mai ales în interiorul oraşelor. Tocmai de aceea, ofensiva NATO va continua până când vom avea un semnal clar că populaţia nu mai este ameninţată", a mai spus oficialul Alianţei Nord-Atlantice.

Pentru oamenii din Misrata acest semnal întârzie să apară. Chiar dacă ONU a convenit cu Gaddafi să permită livrarea de ajutoare umanitare în Misrata, luptele între rebeli şi trupele loiale liderului libian continuă nestingherite.

Autor: Leon Stebe / Vlad Drăghicescu
Redactor: Medana Weident