Posteritatea unui reformator

Epocalul şi legendarul act al ţintuirii celor 95 de teze pe poarta bisericii din Wittenberg şi, imediat după aceea, şi pe uşile şi porţile altor lăcaşuri religioase din Germania, s-a petrecut la 31 octombrie 1517. De atunci această zi este înscrisă în calendar drept Ziua Reformei. Din 2008, ea marchează şi debutul unui ciclu de manifestări, conferinţe, dezbateri, lecturi publice, expoziţii şi concerte care, sub genericul „Decada Luther”, tematizează impactul cultural, moral şi social, politic şi istoric al Reformei.

Martin Luther apare în lumina posterităţii şi cu multe pete de umbră, dintre care nu puţine erau şi ale vremii. Puse în balanţă, meritele sale (între altele, traducerea în germană a Noului Testament, act de naştere al germanei moderne, Hochdeutsch) atîrnă mai greu decît păcatele (printre acestea din urmă, misoginismul şi antisemitismul).

Cititor împătimit al Sfintelor Scripturi ca şi al scrierilor lumeşti, avizat degustător al savorilor folclorului şi vorbelor de duh, Luther însuşi a mînuit verbul cu îndrăzneală, cu iscusinţă retorică şi virulenţă polemică, fie că a ţintuit la stîlpul infamiei excesele papalităţii, fie că a emis judecăţi şi verdicte, adesea deloc măgulitoare, la adresa unor anumite minorităţi sociale, etnice ori religioase.

Aşa numitele sale Tischreden - Colloquia sunt un compendiu de înţelepciune populară dar şi de stereotipii emanate de un anumit spirit al epocii, sentinţe care au dăinuit şi au fost, din nefericire, instrumentalizate în perioade tulburi.

Iată doar cîteva însemnări ale Marelui Reformator - despre femeie. Locul ei este în bucătărie, toate relele din lume se trag cînd femeia nu ştie să gătească; ea este vorbăreaţă de la natură, are arta rostirii cuvîntului, retorica, în degetul mic în timp ce bărbaţii cu mare trudă şi-o pot însuşi, dar mai bine ar fi ca femeile să fie gîngave şi să nu poată vorbi. Tot ponosul omenirii se trage de la femeie, căci dacă Adam nu ar fi păcătuit, n-am fi avut nevoie de pîine, am fi mîncat numai poame. Şiragul de păcate atribuite de Luther femeii a fost extras de George Călinescu din lectura celebrelor „Discursuri conviviale” (Tischreden, Colloquia).

Criticul şi prozatorul român şi-a împănat cu aceste „perle” deliciosul său text Doamna Luther, din volumul „Scriitori străini”. Doamna Luther, care înainte de a fi devenit soţia reformatorului bisericii se numea Katharina von Bora, a fost o persoană dintru început orice altceva decît supusă şi tăcută.

De spiţă nobilă, călugărită la ordinul benedictin ca şi legendara Hildegard von Bingen, o altă rebelă a bisericii catolice, Katharina a fugit de Paşti, în anul 1523, însoţită de alte măicuţe, din mănăstirea Nimbschen din Grimma. A făcut-o cu binecuvîntarea lui Martin Luther, spre a-i răspîndi acestuia ideile în familiile de credincioşi, devenindu-i doi ani mai tîrziu, soţie.

Avea să-i dăruiască mai mulţi copii, să-l sfătuiască, să-l cicălească şi oblojească, povesteşte Călinescu, poantîndu-şi observaţiile cu citate amuzante şi picante, unele chiar în original, în germană, extrase din scrierile părintelui Reformei.

De altfel, actuala Decadă Luther stă sub semnul cărţii şi al cuvîntului, subliniind rolul tipăriturilor în revoluţionarea credinţei şi a societăţii. Fiindcă, deşi în textele sale mai pulsa greoiul spirit medieval, Martin Luther a fost unul din vestitorii lumii moderne prin chiar curajul de a fi opus dogmelor, spiritul critic şi polemic.

Faptul că manifestările culturale incluse în Decada Luther au un caracter public, că sunt sprijinite şi de instituţii de drept public alături de cele religioase, invită la dialog, relevînd deopotrivă şi rolul Reformei în coagularea identităţii spirituale şi culturale a Germaniei.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Cristian Ştefănescu