Potenţialul lui Blair şi viitoarea sa misiune

Intrebarea nu e academică, dată fiind experienţa lui politică şi influenţa de care se bucură în principalele cancelarii ale lumii.

Blair nu e fitecine. In politică, liderul britanic trece, în ciuda siluetei sale agreabile, drept un luptător de categorie grea. Unul care obişnuieşte să-şi cîştige bătăliile. In opinia preşedintelui american George Bush, Blair este antiteza politicienilor locvaci şi lăudăroşi care populează în genere scena politică, batînd apa în piuă, fără se fie capabili să rezolve probleme.

În pofida îndelungatei sale experienţe, Blair n-are decît 54 de ani, o vîrstă de novice în meseria lui. Incît, are toate calificările necesare să preia una dintre cele mai dificile sarcini pe care şi-o poate asuma cineva pe eşichierul diplomatic internaţional. Dacă persistentele zvonuri în această privinţă nu se vor infirma, liderul britanic va încerca să dezamorseze butoiul cu pulbere care stă să sară în aer în Orientul Apropiat.

America doreşte să-l vadă pe prietenul londonez al preşedintelui Bush în postura de însărcinat pentru Orientul Apropiat şi Mijlociu al cvartetului internaţional alcătuit din SUA, ONU, UE şi Rusia. Chestiunea a constituit tema unor discuţii purtate de Bush, Blair şi Condoleezza Rice. Din unghiul Washingtonului numirea lui Blair ar constitui o garanţie că interesele americane în regiune nu vor fi pierdute din vedere. Dar şi pentru celelalte părţi implicate numirea lui Blair în această funcţie ar prezenta avantaje considerabile, ştiut fiind că, în Orientul Apropiat şi Mijolociu, ignorarea intereselor americane echivalează cu un eşec programat din capul locului.

In ce-l priveşte, Blair e, evident, dispus să rămînă în prim planul vieţii politice mondiale şi după cedarea funcţiei de premier al Regatului Unit. In diverse discursuri, premierul britanic şi-a demonstrat suveran capacitatea intelectuală şi morală de a înţelege substraturile şi de a impulsiona soluţionarea complexului set de probleme legate de conflictul israeliano-palestinian şi de terorismul islamist.

In regiune, ideea angajării lui Blair a suscitat atît aprobarea israelienilor, cît şi a multor demnitari palestinieni.

Critici a stîrnit în schimb propunerea americană în rîndul stîngii laburiste, în special printre disidenţii din formaţiunea premierului care s-au opus solidarizării britanicilor cu americanii în campania care a dus la înlăturarea dictaturii lui Saddam Hussein. In opinia acestora, Blair nu ar fi omul potrivit la locul potrivit să-i ajute pe palestinieni devreme ce în Irak s-a alăturat Americii, iar anul trecut s-a situat clar şi fără echivoc de partea Israelului în conflictul armat dintre statul evreu şi gruparea extremistă şiită Hizbullah, din sudul Libanului.

Obiecţii majore ar putea ridica şi alţii, îndeosebi ruşii, al căror raport cu Marea Britanie s-a deteriorat grav în urma asasinării la Londra, de către foşti kaghebişti, a lui Alexander Litvinenko, un critic acerb al Kremlinului şi al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin.

Blair are duşmani şi în UE, în care nu puţini i-au luat în nume de rău şi solidaritatea cu America şi opoziţia faţă de unele prevederi ale tratatului constituţional european.

Chiar dacă Blair va reuşi să depăşească toate obstacolele din calea numirii sale, misiunea lui riscă să fie una imposibilă. Obstacolele în calea aplanării conflictului s-au dovedit a fi în ultima vreme atît de numeroase, încît ultimul emisar al cvartetului, James Wolfensohn, a aruncat enervat prosopul. Dată fiind absenţa unei susţineri internaţionale convingătoare, fostul şef al Băncii Mondiale a sugerat că, la vîrsta lui, îşi poate imagina moduri mai plăcute de a-şi pierde vremea decît de a încerca zadarnic să rezolve litigiul din Orientul Apropiat.