Povestea alegătorului optimist

În următoarele luni, optimistul a devenit din ce în ce mai informat politic. Dar după o vreme, optimistul a început să obosească pentru că, neştiind exact cine va fi candidatul său, era nevoit să-i urmărească aproape pe toţi. Când s-a dat startul campaniei electorale, optimistul slăbise şi devenise stresat, dar era mai pregătit ca oricând să voteze.

Mai întâi i-a fost dificil să afle cărui colegiu uninominal îi aparţine. A căutat prin ziare şi a stat cu ochii holbaţi la televiziunea locală. Nimic. La mai bine de zece zile de la începutul campaniei a găsit o listă de 25 de pagini cu nume de străzi. După exact 55 de minute a reuşit să afle cărui colegiu electoral îi este arondat blocul său. Un sentiment de satisfacţie încălzea ochii înlăcrimaţi de concentrare ai optimistului. Deşi în două săptămâni de campanie nu întâlnise niciun candidat, optimistul s-a încăpăţânat să afle pe cine poate alege. S-a oprit în faţa unui panou electoral şi a văzut pe fiecare afiş aceeaşi configuraţie: un nume, o siglă de partid şi un slogan banal. Şi dintr-o fotocopie de buletin afli mai multe despre candidat, şi-a spus optimistul fără să se descurajeze. Deşi ceva l-a îngrijorat: îi erau cunoscute doar două dintre numele celor cinci candidaţi.

Astăzi, optimistul s-a hotărât să îşi desemneze favoriţii. A căutat pe internet numele necunoscute. Despre omul democraţilor nu a aflat decât că este consilier judeţean, asta după ce l-a confundat mai întâi cu un învăţător din comuna Borăneşti care are blog. Altfel, candidatul democrat nu există pe internet. Exact acelaşi rezultat şi în privinţa omului prm-ist. Ajuns la candidatul liberal, optimistul s-a simţit dezorientat: domnul cu pricina mai fusese parlamentar dar din partea PRM-ului. Despre el a mai aflat două informaţii esenţiale: fusese bătut în trafic şi este cam bolnăvior. În rest nimic.

Optimistului i-au rămas cei doi candidaţi cu nume mai cunoscute. Omul lui Becali bifează deja al treilea partid în care este membru. De cealaltă parte, tânărul prieten al lui Mircea Geoană promite toate cele în clipul său electoral: pensii uriaşe, locuinţe gratuite şi salarii mari. Optimistul simte că este luat drept prostănac, dar caută totuşi un program electoral care să explice abundenţa ce va să vie în vremuri de recesiune. Bineînţeles că nu găseşte nimic.

Optimistul este acum speriat pentru că simte că este pe cale să devină pesimist. Îşi aşteaptă totuşi candidatul să vină să îi explice ce planuri are. E greu să votezi în România, dar până la urmă mai este timp, îşi spune optimistul. Că doar nu dau turcii...