1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pragmatismul lui Cristian Diaconescu

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti27 martie 2013

„Mişcarea Populară” anunţată de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu nu intenţionează, se pare, să devină o alternativă de dreapta, ci mai curând o formă de transgresare a tuturor doctrinelor.

https://p.dw.com/p/1850x
Imagine: Fotolia/chungking

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a provocat multe comentarii critice prin decizia sa de a se implica în constituirea unei organizaţii de dreapta intitulate „Mişcarea Populară”. Nu era, desigur, niciun secret că iniţiativa îi aparţinuse de mai multă vreme preşedintelui, Traian Băsescu, care dorea să-şi pregătească o platformă politică în cazul în care partizanii săi vor pierde competiţia în PDL. Dar pe lângă faptul că un consilier prezidenţial s-a implicat în proiectele personale ale preşedintelui, ceea ce a provocat uimire, a fost că anunţul privitor la renaşterea „dreptei” a revenit tocmai unui fost militant PSD, ministru al Justiţiei în Guvernul condus de Adrian Năstase.

Să spunem de la bun început că lui Cristian Diaconescu i se face o mare nedreptate. El are dreptul ca oricare altul să-şi revizuiască convingerile politice şi nu putem exclude din principiu posibilitatea ca el să devină un notabil militant al dreptei populare. Nu îi putem contesta dreptul convertirii, mai ales dacă alege să facă mărturie publică privind noile sale credinţe.

Există, desigur, autori care trasează clivajul stânga-dreapta la nivelul unei configuraţii a sufletului, care susţin că există oameni „de stânga” şi oameni „de dreapta” prin chiar datele lor constitutive, dar nici ei nu contestă posibilitatea ca un om de dreapta să militeze la stânga sau invers, deşi aceste „travestiri” nu sunt, în opinia lor, cele mai fericite. Totuşi o convertire - dacă despre asta este vorba - ar putea însemna chiar descoperirea „adevăratei” naturi. Cu atât mai mult dacă vedem în „stânga” şi „dreapta” opţiuni transferabile şi negociabile, nu putem nega nimănui să treacă dintr-o parte în alta.

Ceea ce ar trebui să ne preocupe ar fi de fapt cu totul altceva. Cristian Diaconescu a răspuns criticilor săi printr-un amplu comentariu mâhnit în care se întreabă dacă cei care aruncă piatra sunt „fără păcat” şi dacă ei înşişi s-au distins prin politici consecvente de dreapta sau de stânga. „Sigur că nimeni nu îi poate întreba pe arhanghelii consacraţi ai stângii româneşti de ce două treimi din bazinul electoral de stânga s-a pierdut din 1989 şi până astăzi, cum nimeni nu ar trebui să îndrăznească să întrebe vocile consacrate ale dreptei cum se face că niciun parlamentar al opoziţiei de dreapta nu stă pe un scaun întreg în Parlament”, încheie Cristian Diaconescu, care exprimă cu această ocazie multe alte frustrări personale.

Cristian Diaconescu are perfectă dreptate: niciun partid nu a aplicat din decembrie 1989 şi până astăzi politici coerente şi ancorate într-o doctrină politică şi de aceea nici succesul sau eşecul nu pot fi judecate din această perspectivă. Dar nu aceasta este problema! De ani de zile militanţi politici, politologi, ziarişti şi fundaţii din străinătate pledează pentru o limpezire a scenei politice şi pentru o minimă definire doctrinară, menită să ofere societăţii româneşti alternative politice mai clare. S-au înfiinţat institute de studii (think tank-uri) afiliate partidelor, cu scopul de a elabora politici publice subsumate unor idei generale şi capabile totodată să furnizeze argumentaţia necesară. Or, Cristian Diaconescu mărturiseşte că toate aceste eforturi îl lasă indiferent şi că, în realitate, el nici măcar nu crede în clivajul stânga-dreapta, preferând un soi de pragmatism a-politic: „Şi ca să fiu sincer cu toată lumea, consider că celui care îi este sete îi este egal dacă paharul cu apă vine din dreapta sau din stânga”.

Aşadar adevărata problemă este că apropiaţii preşedintelui anunţă reinventarea „dreptei”, dar în realitate nu au nicio preocupare doctrinară. Ei combat cu energie „stânga”, dar în practica cotidiană nu ar refuza politici „de stânga”, preferă „dreapta”, dar nu pun, totuşi, mare preţ pe ea.

Bineînţeles că ideea lui Cristian Diaconescu privind irelevanţa antinomiei „stînga-dreapta” este ea însăşi o idee politică respectabilă. Atâta doar că gruparea din care doreşte să facă parte nu ar trebui, probabil, să se numească „Mişcarea populară”.