Preşedinţi şi strategii

Este un preşedinte care predică valori morale vechi de cînd lumea dar pe cale de dispariţie azi, o relicvă a unor alte timpuri? Au nevoie contemporanii de moralişti cînd toată lumea caută spiritele analitice şi cultivă pragmatismul, ridicînd în slăvi virtuţile manageriale? Acestea sunt întrebările aproape retoric formulate cu care cotidianul WESTFAELISCHE ANZEIGER bilanţează la modul indirect dar sugestiv, încheierea celui de-al doilea mandat al preşedintelui Germaniei Johannes Rau. El a fost preşedintele tuturor germanilor - scrie LEIPZIGER VOLKSZEITUNG - apreciind militantismul moral al social democratului Johannes Rau dar dezavuînd mult prea îndelungata lui apartenenţă la Establishementul politic. Dimpotrivă DIE WELT apreciază tocmai longevitatea politică a lui Johannes Rau, martor şi actant al evoluţiei democraţiei în Germania postbalice. Ca preşedinte, Johannes Rau a cultivat arta subtilă a amestecului activ în treburile politice ale cetăţii, în pofida faptului că legea fundamentală a Germaniei interzice şefului de stat acest tip de intervenţionism - constată BERLINER KURIER.

Un amestec activ şi cu totul nedorit în treburile Uniunii Europene practică de mai multă vreme încoace preşedintele american George Bush junior.Recomandînd în termeni aproape imperativi primirea Turciei în Uniunea Europeană, şeful Casei Albe a alimentat neliniştea majorităţii europenilor care se tem să-şi exprime deschis punctul de vedere, acesta trecînd drept politic incorect de cînd criteriile geografice nu mai condiţionează apartenenţa unei ţări la Uniunea Europeană scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Oricum summitul NATO de la Istanbul relevă importanţa Turciei în noua configuraţie geo strategică.Este în interesul americanilor şi al europenilor ca Afganistanul să devină un stat care prin forţe proprii să poată ţine piept fundamentaliştilor islamici scrie BERLINER ZEITUNG referindu-se la noile planuri ale Alianţei, dar subliniind şi dificultatea asumării de către altă naţiune decît cea americană, a conducerii forţelor de pace.

De la Paris LE FIGARO crede că Rusia are motive să se neliniştească de angajamentul NATO în Marele Orient Mijlociu, în Asia Centrală, fiindcă aceasta erodează deja substanţial sfera de influenţă a Kremlinului.

Nu acelaşi lucru se poate afirma despre America al cărei simpatizant, Jose Manuel Durao Barroso , sprijinit evident de Marea Britanie, a fost desemnat drept preşedintele Consiliului Uniunii Europene. Constatarea o face GENERAL ANZEIGER care apare la Bonn şi care nu omite să releve că premierul potrughez conservator nu prea dispune de experienţă în domeniul politicii europene .Are în schimb capacitatea de a face compromisuri.Fost maoist în tinereţe, Barroso este acum un conservator învederat şi un adept al războiului purtat de America în Irak, scrie MITTELBAYERISCHE ZEITUNG. Nu toţi europenii îl vor primi cu braţele deschise pe noul preşedinte al Consiliului Uniunii scrie FINANCIAL TIMES .Fracţiunile de centru dreapta îl vor sprijini dar socialiştii şi ecologiştii şi-au exprimat deja rezervele.Si totuşi, Barroso va avea nevoie de un sprijin larg pentru a apuca taurul de coarne. Aderarea Turciei, ratificarea constituţiei europene şi un nou buget sunt doar cîteva din muncile care-l aşteaptă.

El nu va putea să se complacă multă vreme în postura de căţel al cîtorva mari puteri trebuind de la început să-şi dovedească aptitudinile de stăpîn al casei. Oricum - conchide ziarul flamand HET LAATSTE NIEWS atît desemnarea noului preşedinte al Uniunii Europene cît şi muţenia absolută a ţărilor membre în NATO la summitul de la Bruxelles trădează o deplasare de forţă pe continent unde nimic nu se mai pune în mişcare fără asentimentul Londrei. Or, Uniunea Europeană fusese înaintea momentului extinderii o alianţă franco germană. Barroso noul candidat la preşedinţia comisiei - este un pro atlantic, un aliat al Londrei şi Washingtonului.