Preşedintele şi Biserica Ortodoxă după alegeri

Preşedintele Traian Băsescu recunoscuse la un moment dat că nu a ştiut bine să administreze relaţia cu Biserica Ortodoxă şi prin urmare s-a înconjurat de consilieri oficiali şi neoficiali, care s-au străduit să acopere distanţa care fusese creată. Actualul Preşedinte fusese indirect, dar transparent, acuzat de Patriarhul Teoctist în prima zi a campaniei electorale că pledează pentru practici sexuale imorale. Biserica se indignase probabil sincer, dar nu a scăpat nimănui că actul Patriarhiei era o favoare acordată contracandidatului lui Traian Băsescu, Adrian Năstase. Iar motivaţia politică a declaraţiei Patriarhiei a părut cu atît mai stridentă cu cît alte aspecte mai grave păreau să motiveze reticenţa Bisericii faţă de politicianul de la PD: în ordine teoretică, vor fi scandalizat afirmaţiile lui Traian Băsescu privind inutilitatea clerului în relaţia credinciosului cu Dumnzezeu şi care au părut să fie reflexul involuntar al răspîndirii spiritului neoprotestant; iar, în ordine practică, opoziţia binecunoscută la ridicarea unei biserici pe locul mausoleului comunist din Parcul Carol. Preşedintele s-a străduit, aşadar, să acopere distanţa creată, un indiciu fiind chiar mesajul adresat Patriarhului şi care respectă întru totul stilistica şi convenţiile limbajului bisericesc.

De fapt acesta este şi lucrul cel mai surprinzător: cu toate că Traian Băsescu a preferat să se abată de la convenţii în mai toate împrejurările, de astă dată semnează un mesaj care, prin mimetismul stilistic, arată teama de a nu greşi din nou. În plus face cam ce se face îndeobşte într-o astfel de împrejurare: laudă pe Prea Fericitul Părinte pentru contribuţia adusă la cauza ecumenismului, trimiţind la relaţia cu Biserica catolică, omiţînd în schimb, prudent, relaţia cu greco-catolicii şi lansează o ofertă formală de colaborare în scopul recuperării valorilor morale ale societăţii. Putem spune de aceea că deocamdată nici Guvernul şi nici Preşedintele nu şi-au definit o politică clară faţă de Biserica Ortodoxă. Guvernul liberal s-a mulţumit să confirme actul de donaţie pe care Adrian Năstase l-a făcut arhiepiscopului Pimen şi a contribuit la punerea în posesie. Chestiunea Catedralei Neamului a rămas oarecum în suspensie, întrucît nu se ştie cîţi bani va da, dacă va da, Guvernul actual.

De fapt întrebarea care se pune este dacă administraţia românească, în formula actuală, va continua aceeaşi politică faţă de Biserica Ortodoxă sau o va schimba, dacă va face anumite favoruri aşteptînd în schimb atenţii asemănătoare sau va merge pe o linie mai liberală, încercînd să consolideze independenţa materială şi implicit morală a Bisericii faţă de stat.

Dacă puterea actuala va continua însă politica de discretă interferenţă, admisă în ambele sensuri, atunci de bună seamă şi Biserica va fi tentată să adopte aceeaşi conduită. Ea nu îşi va schimba, de exemplu, atitudinea faţă de greco-catolici, întrucît ea a fost încurajată în această poziţie de complicitatea cu statul comunist şi apoi cu cel postcomunist. Patriarhul Teoctist, intervievat luni de TVR 1 spunea, de altfel, că trecerea lăcaşelor de cult ale greco-catolicilor în posesia ortodocşilor nu s-a făcut prin forţă, ci prin liberă consimţire, fiind un act de unificare confesională; după cum întreaga perioadă comunistă, privită dinspre Biserică, a fost interpretată mai curînd ca pe un fapt de rezistenţă decît de conivenţă cu autorităţile acelor timpuri.

Indiferent cum îşi va defini noua administraţie priorităţile este destul de clar că statul are o răspundere în privinţa relaţiei cu Biserica. Dacă statul comunist s-a amestecat brutal în afacerile bisericeşti, contribuind bunăoară la promovarea unui ierarh sau altuia, acum statul nu se poate retrage pur şi simplu mai înainte de a dezvălui cine a beneficiat de legăturile vinovate din trecut. Deschiderea arhivelor Securităţii rămîne de aceea o condiţie minimală a unei sănătoase relaţii dintre Stat şi Biserică. Mai mult decît atît a propus în campania electorală doar un singur partid, PNŢCD, dar se pare că ideile acelea sunt prea îndrăzneţe pentru societatea românească.