1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preşedintele Bush şi vicepreşedintele Cheney răspund la întrebări în legătură cu 11 septembrie 2001

Daniel Scheschkewitz / Valeriu Lazăr30 aprilie 2004
https://p.dw.com/p/B1hF
Dick Cheney, George W. Bush
Dick Cheney, George W. BushImagine: AP

Au fost cu totul cinci cazuri în întreaga istorie a Statelor Unite ale Americii, în care un preşedinte în funcţie s-a văzut nevoit să răspundă la întrebările unei comisii de investigaţie numită de Congres. În ultimul timp însă, seria panelor din interiorul CIA şi FBI şi din preajma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, n-au lăsat preşedintelui Bush vreo alternativă. Cu uşile închise şi fără a depune jurământ, Bush şi adjunctul său Dick Cheney au răspuns ieri, câteva ore la rând, întrebărilor unei comisii de zece membri, având misiunea de a elucida modul în care s-au putut comite cele mai grave atentate teroriste din istoria Statelor Unite şi dacă acestea s-ar fi putut împiedica.

Timp de peste trei ore, preşedintele Bush şi Dick Cheney au răspuns la întrebările comisiei de investigaţie, în aşanumitul Oval Office al Casei Albe, totodată birou şi sală de conferinţe a preşedintelui Statelor Unite. După aproximativ două ore, vicepreşedintele comisiei şi un senator democrat au părăsit Casa Albă - auziseră pare-se deajuns. După chestionare, pe al cărei parcurs nu s-au admis însemnări scrise, fără a mai vorbi de înregistrări video sau audio, preşedintele Bush însuşi a informat opinia publică. A calificat chestionarea drept amiabilă şi a elogiat întrebările ca fiind potrivite. Întrebat de motivul pentru care a fost dispus să răspundă doar împreună cu locţiitorul său şi cu opinia publică exclusă, preşedintele Bush a replicat:

“Dacă am fi avut ceva de ascuns nici n-am fi vorbit cu comisia. Am răspuns la toate întrebările ei. Am un sentiment favorabil după chestionare.”

Înainte de orice altceva, cei zece membri ai comisiei au vrut să ştie două lucruri: ce ar fi putut întreprinde guvernul preşedintelui Bush pentru a împiedica atentatele de la 11 septembrie şi a fost guvernul pregătit suficient în vederea eventualităţii unui atac terorist asupra Statelor Unite? Preşedintele Bush a ezitat mult înainte să se declare gata a depune în faţa comisiei. Insistase asupra depoziţiei împreună cu Cheney, şi anume fără obligaţia să depună vreun jurământ. Procedură criticată de rude ale victimelor atentatelor, precum Laurie van Aken, al cărei soţ a murit în ruinele World Trade Center. Laurie van Aken:

“Suntem de părere că oricine depune în faţa comisiei ar trebui să ridice braţul drept şi să declare că spune adevărul.”

Îndoieli cu privire la vigilenţa guvernului preşedintelui Bush faţă de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 apăruseră îndeosebi după apariţia lui Richard Clarke în faţa comisiei, fostul consilier antiterorist al guvernului Statelor Unite, şi în urma noilor indicii asupra panelor autorităţilor de securitate americane din preajma atentatelor teroriste. Clarke declarase în martie că indiciile asupra unei ameninţări n-ar fi fost luate suficient de serios de către Bush şi consiliera sa de securitate Condoleeza Rice.

Răspunsurile date de Bush şi Cheney se vor integra acum într-un raport pe care comisia trebuie să-l prezinte până la sfârşitul lunii iulie Congresului. Pentru cazul că va putea realmente dovedi guvernului omisiuni în apărarea faţă de atentatele teroriste, raportul va dăuna sensibil şanselor preşedintelui Bush de realegere în funcţia sa.