1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preşedintele Gauck - o vizită strategică

Alex Mänz., Claudia Stefan28 aprilie 2014

În timpul vizitei oficiale întreprinse în Turcia, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a făcut primul popas într-o tabără de refugiaţi sirieni. Motivele acestei vizite au fost pur strategice.

https://p.dw.com/p/1BpT0
Imagine: picture alliance/AA

Elisa are nouă ani. De un an de zile trăieşte în tabăra de refugiaţi Kahramanmaras, în sud-estul Anatoliei. Alături de părinţi a fugit din Siria în urma atacurilor cu bombă asupra oraşului natal, Idlib. În Turcia e frumos, oamenii nu se tem de nimic - spune Elisa. Acasă nu s-ar mai întoarce până nu e linişte. La Kahramanmaras sunt găzduiţi 16000 de sirieni fugiţi din calea războiului.

De centru se ocupă autorităţile turceşti. O dată pe săptămână, reprezentanţii Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNCHR) verifică tabăra. Însă capacitatea acesteia e mult depăşită. Cort lângă cort. Câte cinci persoane sub un singur acoperiş, pe o suprafaţă de doar 16 metri pătraţi. 30 de refugiaţi împart o toaletă. Există două şcoli, o farmacie şi un spital modest în care, de la inaugurarea lagărului până în prezent, au venit pe lume 1500 de copii.

Laude la adresa Turciei

Fiecare refugiat primeşte 80 de lire turceşti lunar sub forma unui cupon valoric. Cu acest cupon se pot cumpăra bunuri numai din magazinele aflate în perimetrul centrului. În timp ce refugiaţii găzguiţi în alte tabere se plâng că magazinele percep preţuri exagerate, la Kahramanmaras pe practică preţuri destul de mici.

Preşedintele Gauck nu şi-a început întâmplător vizita în Turcia cu acest centru din Kahramanmaras. "Este dovada respectului nostru faţă de eforturile Turciei de a le oferi adăpost acestor oameni", a declarat şeful statului german.

Vizita începută cu laude la adresa gazdelor a avut scopul de a-i uşura preşedintelui misiunea din zilele următoare căci, pe agenda convorbirilor cu premierul Recep Tayyip Erdogan şi cu preşedintele Abdullah Gül, au figurat, printre altele, respectarea libertăţii de opinie şi cea a presei şi corupţia din ţară.

Gauck bei Gül 28.04.2014 Ankara
Întrevererea cu preşedintele GülImagine: Reuters

În orice caz, doar fiecare al patrulea refugiat sirian din Turcia este cazat într-o tabără, apreciază ONG-urile. Unii trăiesc la rude sau chiar îşi pot permite o locuinţă, alţii înnoptează sub cerul liber. Conform autorităţilor de la Ankara, numărul oficial al refugiaţilor sirieni pe teritoriul Turciei este de 800000.

Mai mult ajutor din partea Germaniei

În luna martie, guvernul Erdogan anunţa contribuţia Turciei la găzduirea şi întreţinerea refugiaţilor sirieni: aproape 2 miliarde de euro. Cele mai mari sume s-au cheltuit cu asistenţa medicală. Restul fondurilor provin de la organizaţii şi de la comunitatea internaţională.

Pentru proiectele Crucii Roşii în Turcia, Germania a alocat începând din 2012 până în prezent 5,9 milioane de euro. În urma vizitei sale la Kahramanmaras, preşedintele Gauck a promis suplimentarea ajutoarelor din Republica Federală.

Gauck besucht die Türkei Flüchtlingslager
În tabăra de la KahramanmaraImagine: Reuters

Kahramanmaras nu este numai oraşul în mijlocul căruia se află tabăra de refugiaţi sirieni, ci şi locul în care staţionează sistemul de rachete "Patriot" al armatei germane.

Patriot are misiunea să apere Turcia de eventualele atacuri cu arme chimice din partea Siriei. Joachim Gauck le-a făcut o vizită şi soldaţilor germani din Kahramanmaras, cărora le-a vorbit despre angajamente, NATO şi ajutorul oferit Turciei.

Preşedintele Germaniei a fost prietenos, a râs cu copiii - spune Elisa. La Kahramanmaras nu prea vin oameni atât de importanţi, aşa că e bine când acolo se mai întâmplă câte ceva.