Preşedintele Germaniei în Knesetul israelian

Mulţumind în ebraică pentru invitaţia de a rosti un discurs în parlamentul israelian, Koehler şi-a manifestat emoţia iscată de prezenţa sa în Kneset. Vizita sa se produce la 40 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica federală şi statul evreu, şi la 60 de ani de la finele celui de-al doilea război mondial şi al genocidului comis de nazişti, în numele poporului german , asupra evreilor europeni. In context, preşedintele a subliniat că Shoa, după cum se numeşte Holocaustul în ebraică, a devenit o parte a identităţii germane. Concomitent, şeful de stat al Republicii Federale a reliefat textual, că ”existenţa Israelului în frontiere recunoscute, şi la adăpost de terorism şi teamă rămâne piatra de temelie a politicii germane, iar Germania va continua să stea neclintit alături de Israel şi de oamenii săi".

La Ierusalim Preşedintele Germaniei nu s-a mulţumit să avertizeze împotriva primejdiei antisemite, a extremismului de dreapta şi a xenofobiei. Koehler a ţinut să sublinieze caracterul esenţial al memoriei crimelor totalitare din trecut, faptul că Holocaustul a devenit o parte a identităţii germane ce nu poate şi nu trebuie nici refulată, nici escamotată. Că preşedintele şi-a început discursul vorbind în ebraică, n-a produs doar o oarecare confuzie, ci şi zâmbete şăgalnice sau complice, bunăoară pe figura liderului parlamentului israelian, Reuven Rivlin.

Germana e, se ştie, o limbă grea. Mai degrabă din pricina tonului, decât a gramaticii ei. Din cauza tonului, care trezeşte în unii din supravieţuitorii Holocaustului amintirea ordinelor lătrate în atrocea epocă şi a siniştrilor "Herrenmenschen" – stăpânii de sclavi ss-işti domnind în lagărele naziste ale morţii. Din acest motiv, câţiva – puţini – din deputaţii israelieni au preferat să lipsească din parlament.

Ceea ce nu l-a împiedicat pe Koehler să ţină o alocuţiune demnă de înalta sa funcţie. Deşi n-a spus cine ştie ce noutăţi, şeful statului german n-a formulat truisme. Afirmaţiile sale nu sunt de la sine înţelese. Nu poate exista normalitate între cele 2 ţări nici la 6 decenii după Holocaust. "Chipul celor morţi nu trebuie să ne părăseasscă niciodată", a subliniat preşedintele, evocând vizitele sale din ultimele zile în lagărul morţii de la Auschwitz, precum şi la memorialul Yad Vaşem de lîngă Ierusalim.

Că preşedintele federal a admis că Holocaustul este o parte a identităţii germane reprezintă în schimb o dimensiune nouă. Imediat după război predomina în Israel sentimentul că fiecare german e un nazist şi un asasin. Cine ar fi crezut că raporturile germano-israeliene se vor dezvolta atât de amical şi atât de dens, că prietenia şi cooperarea strânsă vor marca nu numai sfera politică şi domenii precum economia şi cultura, ci şi relaţiile interumane?

Intr-adevăr, n-a prea mai rămas nimic din scepticismul şi inamiciţia iniţială. Germania a devenit principalul partener comercial european al statului evreu, şi totodată principalul său apărător în cadrul Uniunii Europene. Evident, israelienii şi-ar dori ca germanii să intervină mai ferm în favoarea redresării şi echilibrării a ceea ce la Ierusalim se califică drept o poziţie prea părtinitoare, unilateral propalestiniană a UE.

In ce-l priveşte, Horst Koehler n-a lăsat să plutească nici o îndoială asupra posibilităţii adâncirii şi extinderii pe viitor a parteneriatului dintre Germania şi Israel, în temeiul valorilor împărtăşite de cele două state, ca şi a intereselor comune. Aceasta e posibil însă doar în condiţiile existenţei unui spaţiu al păcii în regiune. Motiv pentru care, după cum s-a exprimat Koehler în Kneset, Germania va întreprinde tot ce-i stă în puteri spre a susţine procesul de pace din Orientul Apropiat. Citându-l pe David Ben Gurion, preşedintele Germaniei a încercat să-i încurajeze pe deputaţii israelieni care nu cred încă în posibilitatea încheierii păcii, amintind că, potrivit primului premier israelian, ”cine nu crede în minuni, nu e un realist”. La urma urmei germanii şi francezii au reuşit să îngroape securea războiului după secole de duşmănie, iar divizarea continentului european a fost depăşită în urma revoluţiilor paşnice din 1989.

E posibil, fireşte, ca oaspetele german să fi înşelat unele din speranţele şi aşteptările gazdelor sale. Koehler n-a replicat decât indirect solicitării preşedintelui Knesetului, Rivlin, ca Germania să interzică în fine partidele neonaziste din Republica Federală. Liderul de la Berlin a admis că "ura faţă de evrei sau de străini n-au dispărut din societatea germană" şi s-a arătat convins că lupta împotriva antisemitismului şi xonofobiei trebuie dusă printr-o eficientă educaţie politică.

Discursul său, indiscutabil, s-a vădit credibil şi a izbutit să spargă gheaţa.