1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Preşedintele Turciei în vizită la Washington

Cem Sey / Laurenţiu Diaconu-Colintineanu9 ianuarie 2008

Turcia şi SUA sunt prietene din nou. După o criză de proporţii în relaţiile bilaterale în toamna anului trecut, Casa Albă a decis să sprijine Ankara în combaterea extremiştilor din Partidul Muncitoresc al Kurzilor.

https://p.dw.com/p/Cmti
Imagine: AP Photo

În urmă cu două luni, observatorii internaţionali credeau că SUA şi Turcia, aliaţi de ani buni de zile, nu se vor mai înţelege niciodată. Camera Reprezentanţilor din Congresul american adoptase o rezoluţie prin care condamna genocidul turc din Armenia. Antiamericanismul din Turcia avea să atingă cote de apogeu. Marţi însă, totul arăta altfel. Preşedintele George W. Bush a subliniat parteneriatul stategic dintre cele două state.

"Relaţiile dintre SUA şi Turcia sunt importante pentru ţara noastră. Am muncit din greu pentru a le întări şi cred că avem relaţii stabile şi durabile".

Îmbunătăţirea relaţiilor se datorează schimbării de curs americane în nordul Irakului. De luni de zile, avioane de spionaj americane survolează regiunea muntoasă şi transmit aproape instantaneu coordonatele aliaţilor turci. Preşedintele Abdullah Gül s-a arătat mulţumit la Washington de sprijinul american.

"Ne-am asigurat reciproc de determinarea în combaterea terorismului şi am confirmat intenţia de a coopera până la capăt, mai ales în lupta organizaţiei extremiste PKK".

Dar sprijinul american nu este necondiţionat. Reprezentanţi ai Casei Albe au lăsat să se înţeleagă că lupta împotriva rebelilor kurzi nu poate fi câştigată exclusiv cu mijloace militare. Necesare ar mai fi programe economice, sociale şi politice care să creeze condiţii de trai mai bune pentru kurzii din Turcia. Bush a ţinut însă să ia poziţie şi în privinţa relaţiei dintre Bruxelles şi Ankara.

"Cred cu tărie că Europa ar profita de pe urma statutului de membru al Turciei. Cred că este în interesul păcii ca Turcia să adere la UE".

În acelaşi timp însă, administraţia americană a cerut Turciei să continue reformele democratice. Gül a mulţumit pentru ajutorul Washington-ului, dar a mai cerut ajutor într-o problemă: fără a-i menţiona numele, şeful statului turc a apelat la sprijinul SUA împotriva preşedintelui francez, care respinge ideea unei posibile aderări a Turciei.

"SUA ne-au sprijinit întotdeauna în problema aderării europene. Ne aşteptăm la acelaşi sprijin în continuare. Mai ales că acum au mai mulţi prieteni, ştiţi la ce mă refer".

În problema Ciprului, care blochează de un an de zile negocierile de aderare, Bush nu s-a manifestat însă deloc solidar. Iar Gül nu a putut decât să răspundă foarte vag, în limitele diplomaţiei: "Turcia susţine o rezolvare a diferendului cipriot sub medierea ONU", a spus preşedintele Turciei.