Preşedintele tuturor turcilor?

După victoria electorală, Erdogan a primit mesaje de felicitare din întreaga Europă. Nici cancelarul Germaniei, Angela Merkel, n-a făcut excepţie. Şefa executivului de la Berlin a ţinut să sublinieze importanţa majoră a Turciei "într-o regiune dificilă". Totuşi, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului European, Hermann Van Rompuy, nu vor putea nutri speranţa că proaspătul preşedinte îşi va îndeplini misiunea de artizan al reconcilierii pe plan intern.

După câştigarea alegerilor, Erdogan a anunţat începerea unei noi ere în care "conflictele trecutului se vor stinge". Până acum, nu a făcut în acest scop nimic concret. Mai mult, înainte de preluarea oficială a mandatului său, el a ameninţat că nu va participa, la 1 septembrie, la ceremonia de începere a anului judiciar 2014-2015, dacă preşedintele Baroului, Metin Feyzioglu, va ţine vreun discurs. Acum câteva luni de zile, Feyzioglu s-a numărat printre cei care criticau aspru maniera de guvernare a, pe atunci, premierului Erdogan.

Conducerea Curţii de Casaţie a decis totuşi să ignore ameninţările lui Erdogan: "Dacă lui Feyzioglu nu-i vom oferi ocazia de a vorbi liber, încălcăm Convenţia pentru Drepturile Omului şi libertatea de exprimare prevăzută în Constituţie", au declarat, sub protecţia anonimatului, surse din cadrul Curţii de Casaţie.

Mai presus de Constituţie

Între timp, analiştii au o dilemă: în ce măsură ocoleşte sau chiar încalcă Erdogan Constituţia, câtă vreme el, în calitate de preşedinte, în loc să-şi păstreze neutralitatea politică, luptă în continuare pentru soarta partidului său, AKP? Predecesorul său, Gül, şi-a înţeles şi respectat rolul reprezentativ. El s-a distanţat de AKP şi s-a străduit să menţină o relaţie bună cu partidele parlamentare de opoziţie.

În cazul lui Erdogan, lucrurile stau diferit - este de părere profesorul în ştiinţe juridice, Ibrahim Kaboglu. "Mandatul său ca premier s-a încheiat la 15 august, odată cu publicarea oficială a rezultatelor alegerilor", afirmă Kaboglu. Cu toate acestea, adaugă profesorul, Erdogan se poartă atât ca un preşedinte cât şi ca un premier.

În tabăra guvernamentală, acuzaţiile la adresa lui Erdogan sunt categoric respinse. AKP nu vede niciun obstacol juridic în continuarea exercitării atribuţiilor de premier: "Erdogan va colabora armonios cu succesorul său, Ahmet Davutoglu" - declară surse din partid.

În opinia politologului Ayse Ayata, în Turcia se poate vorbi deja despre "legile lui Erdogan". "El stabileşte o nouă ordine şi face numai ce vrea, fără să ţină seama de Constituţie", afirmă Ayata. Tocmai de aceea, mai apreciază politologul de la Ankara, în Turcia vor mai exista tensiuni: "Aici domneşte un regim autoritar, cu sprijinul majorităţii. Opoziţia are mâinile legate. Erdogan nu se consideră obligat să dea socoteală pentru faptele sale, aşa că el va dirija totul."

Turcia, încotro?

În timp ce Erdogan ştie ce va face în următorii cinci ani, soarta partidului său, AKP, dar şi a Guvernului rămâne un mister. În ce direcţie va evolua ţara? Dar democraţia? Şi în ce măsură se va amesteca preşedintele în treburile Guvernului?

Erdogan nu trebuie să se teamă că se va izbi de prea multă opoziţie. Acuzaţiile de corupţie care, înaintea alegerilor, au făcut valuri în Turcia au fost măturate sub preş. Partidele de opoziţie, ca Partidul Republican (CHP), Partidul Mişcării Naţionaliste (MHP), sunt slab reprezentate în plenul Marii Adunări Naţionale. Acestea, dar şi reprezentanţii societăţii civile, nu vor putea decât să asiste la transformarea Turciei într-un stat cu un unic partid şi-un unic lider.