1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Predispus sau vulnerabil la compromisuri ...

Rodica Binder25 august 2005

Aspiranţii la primirea în Uniunea Europeană au parte de un plus de atenţie din partea mass mediei occidentale. Că aşa stau lucrurile o demonstra enunţul explicit formulat recent într-unul din ziarele germane referitor la Bulgaria: cine s-ar fi interesat de încurcăturile politice de la Sofia dacă ţara de la sud de Dunăre nu ar trebui să intre în Uniunea Europeană în 2007.Nu cu mult altfel stau lucrurile şi în cazul României care , din nefericire, prin catastrofele naturale abătute asupra ei în această vară, a fost aproape zilnic prezentă în mass media şi care azi , prin persoana premierului Călin Popescu Tăriceanu, devine şi tema unui articol publicat de FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG în paginile de politică

https://p.dw.com/p/B32h
Premierul român Călin Popescu Tăriceanu
Premierul român Călin Popescu TăriceanuImagine: AP

externă.

Karl- Peter Schwarz, autorul articolului, este un bun şi fin cunoscător al scenei politice româneşti bîntuită în ultima vreme de puternici curenţi subterani şi de unele furtuni de suprafaţă. Articolul porneşte de la premiza că depunerea jurămîntului de către cei cinci noi miniştri în faţa preşedintelui ţării Traian Băsescu nu a fost de natură să sporească buna dispoziţie a premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Urmează expunerea motivelor: preşedintele Băsescu a ameninţat cabinetul că răgazul acordat acestuia pentru a-şi demonstra competenţele ar fi expirat , că membrii lui nu ar mai putea spera în bunăvoinţa sa.Premierul şi guvernul ar fi făcut prea puţin pentru traducerea în fapte a promisiunilor electorale şi pentru aplicarea reformelor preconziate.

Inseamnă oare pentru premierul Tăriceanu recenta remaniere guvernamentală o şansă de a-şi salva mandatul ? Răspunsul este unul pozitiv dar umbrit de eventualitatea unui nou atac al preşedintelui, cel tîrziu în noiembrie, cînd raportul comisiei europene privind România ar dezvălui că între retorica reformelor şi între acoperirea lor de către realitate clivajul persistă.

Karl-Peter Schwarz rezumă ecuaţia astfel: cu cît sporeşte probabilitatea ca data aderării României pre- văzută în 2007 să fie amînată cu un an cu atît devine mai puţin probabilă menţinerea îndelungată a lui Tăriceanu la conducerea guvernului.

Mai există şi alte elemente care confirmă plauzibilitatea ecuaţiei: premierul nu mai beneficiază demult de încrederea preşedintelui Băsescu. La această pierdere a credibilităţii a contribuit ireparabil anunţata decizie a premierului, ulterior retractată, de a demisiona pentru a putea facilita alegerile anticipate în toamnă. Un virtual înlocuitor al lui Tăriceanu pare a fi fost deja aflat în persoana lui Theodor Stolojan , fost lider PNL, pe care preşedintele Băsescu şi l-a luat drept consilier .

Ziaristul german adaugă acestei mutări de şah şi impresia că trece un secret ştiut de toată lumea că Băsescu doreşte să-l vadă cît mai repede pe Stolojan instalat în fotoliul de premier.

Dar Karl-Peter Schwarz distinge şi ceea ce denumisem, ca impresie de lectură „ curentele subterane”, „de profunzime” ale scenei politice româneşti. După ce democraţii, liberalii şi conservatorii s-au mobilizat împotriva premierului socialist Adrian Năstase , acum tot ei sunt cei care mobilizează spiritele împotriva premierului liberal .Şi, mai mult decît atît , ziaristul german distinge o „meteahnă” gravă a clasei politice româneşti conservatoare - aceea de a submina prestigiul propriului guvern , viciu datorită căruia , nu în ultimă instanţă, „era Constantinescu” a luat sfîrşit cu fulminanta victorie a foştilor comunişti PSD şi a echipei lor de „agenţi de securitate cu experienţă”.

Decît că istoria nu se repetă - scrie Karl-Peter Schwarz- şi în plus, ea şi-a schimbat actorii. Spre deosebire de Constantinescu care a fost şovăielnic, Băsescu este un „iacobin al revoluţiei portocalii” care nu se teme deloc să ia decizii.Tăriceanu este însă un adept al multiplelor compromisuri care să-i permită să se menţină la suprafaţă şi să conserve echilibrul în interiorul coaliţiei, nedorind să-şi facă duşmani în rîndul vechilor şi noilor magnaţi , între care şi Dinu Patriciu , care finanţează partidul liberal şi care este bănuit de corupţie.

Articolul însoţit de o fotografie a lui Călin Popescu Tăriceanu se încheie cu un foarte scurt CV al premierului despre care, deja din titlu , Karl - Peter Schwarz crede că ar fi „predispus la compromisuri” sau altfel spus ...vulnerabil la ele.