1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premiera „Eu când vreau să fluier, fluier“ la Berlinale

15 februarie 2010

Pelicula „Eu când vreau să fluier, fluier“, în regia lui Florin Şerban, a impresionat publicul şi juriul la festivalul de film de la Berlin. Unii critici plasează filmul printre favoritele la câştigarea Ursului de Aur.

https://p.dw.com/p/M1ej
Un film românesc concurează la Ursul de AurImagine: AP

Aparitia actorilor si a producatorilor filmului „Eu cand vreau sa fluier, fluier“ la conferinta de presa si la sesiunea foto de dupa premiera a adus, pe scena pregatita pentru echipa romaneasca, prestanta, eleganta si profesionalism.

„Fluieratul“ s-a auzit bine la Berlin

Povestea lui Silviu, un adolescent aflat de patru ani intr-un penitenciar pentru minori, de pe malul Dunarii, interpretat de George Pistereanu, a facut furori in randurile publicului de la Berlinale. Cu doua saptamani inainte de eliberare, Silviu este tulburat de o serie de sentimente contradictorii.

Pe de o parte, se indragosteste de Ana, studenta la sociologie, care face o practica la penitenciar- rol interpretat de actrita Ada Condeescu- iar pe de alta parte, pe Silviu il copleseste furia fata de mama sa, aflata la munca in Italia, care intentioneaza sa-l ia din tara pe fratele lui mai mic.

Dincolo de sentimentul puternic pe care „Eu cand vreau sa fluier, fluier“ il transmite publicului, atat prin continut, cat si prin forma, autenticitatea filmului de debut al lui Florin Serban sta si in faptul ca majoritatea rolurilor sunt jucate chiar de detinuti, sau de fosti detinuti, de la penitenciarele pentru minori din Craiova si Tichilesti.

Doua luni inainte de filmari, regizorul a organizat workshop-uri de actorie in aceste inchisori, iar in urma discutiilor indelungate cu detinutii, spune Florin Serban, scenariul filmului s-a schimbat aproape in totalitate.

„Am cautat actori in scoli de teatru, in licee, de fapt mai peste tot“, a declarat Serban la Berlin. „Apoi am inceput niste workshop-uri de actorie, in doua penitenciare pentru minori din Romania. Motivele pentru care am facut acest lucru au fost ca in primul rand, am dorit sa cunosc acest teritoriu mai bine. De fapt, intreg scenariul s-a schimbat dupa timpul petrecut in inschisoare. Am stat acolo cu acei copii, timp de doua luni. Toti copiii din jurul lui Silviu au fost detinuti, sau fosti detinuti, in perioada filmarilor.“

Şi laude, şi critică

Doua dintre cele mai renumite publicatii de specialitate, „Variety“ si „Screen International“ au plasat filmul lui Serban inaintea peliculei lui Roman Polanski, „The Ghost Writer“. Revista „The Hollywood Reporter“ e un critic mai dur al filmului, insa remarca talentul actoricesc al Adei Condeescu: „E naturala si are capacitatea de a transmite emotiile contradictorii pe care le manifesta ca ostatica“, scriu acestia.

Colaborarea intre actori, regizor si detinutii care au interpretat cate un rol in film, a fost una foarte interesanta, spune Ada Condeescu:

„A fost provocator pentru mine sa lucrez pentru prima data cu niste oameni, care n-au avut nici o legatura cu actoria. Ma refer aici la oamenii din inchisoare. Am observat, din exterior, daca pot sa spun asa, legatura dintre ei si Florin. Am fost foarte impresionata de talentul, dar si de forţa cu care s-au implicat si rabdarea lor. Cu George am lucrat foarte bine, s-a creat o conexiune intre noi, prin felul nostru de a juca, desi nu ne cunosteam inainte de filmari. Sentimentul meu legat de acest proiect a fost unul foarte puternic“, a declarat Ada Condeescu, dupa premiera de la Berlin.

Gala decernarii premiilor la cea de-a 60-a editie a festivalului Berlinale va avea loc la data de 20 februarie.

Autor: Lavinia Piţu
Redactor: Rodica Binder