1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premierul Bavariei cere activarea clauzei de salvgardare pentru România şi Bulgaria

Catrinel Preda23 octombrie 2006

Protestul de masă organizat de sindicate la Berlin contra reformelor

https://p.dw.com/p/B0zX

„Este sarcina politicii germane să-şi apere cetăţenii faţă de carenţele justiţiei, corupţiei şi crimei organizate. Aceste obiective au absolută prioritate. In ambele state est-europene există mari probleme şi eşecuri în domeniul combaterii crminalităţii organizate, a corupţiei şi justiţiei. Este complet inacceptabil ca cetăţenii germani să fie judecaţi de astfel de organe şi să-şi ispăşească pedepsele în închisori din România sau Bulgaria. In aceste condiţii Germania este obligată să activeze clauzele de salvgardare, a declarat liderul partidului creştin-social bavarez Edmund Stoiber, cotidianului SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München.

Referindu-se la aniversarea de 50 de ani de la revolta din 23 octombrie 1956 din Ungaria contra dictaturii comunsite de tip sovietic, TAGES ANZEIGER din Zürich scrie că Vestul nu a făcut aboslut nimic atunci, pentru că nu avea, aşa cum au arătat cercetările ulterioare, nici un concept,despre cum ar fi trebuit să reacţioneze în astfel de situaţii. Din păcate nici modelul postsovietic al nemiloasei concureţe nu face lumea mai sigură şi oamenii mai fericiţi.

Anunţarea necesităţii de schimbare a strategiei SUA în Irak prilejuieşte cotidianului italian LA REPUBBLICA din Roma următoarele aprecieri: „Irakul este o capcană“, scrie ziarul, fie pentru că acest război a fost o eroare, fie pentru că a fost prost dus, sau pentru că situaţia din Orientul apropiat s-a înrăutăţit vizibil. Dificultatea constă însă în lipsa de alternativă. Preşedintele SUA a pus foc şi acum trebuie să-l stingă. Din piroman, Bush este obligat să devină volens nolens pompier.

La Londra THE GUARDIAN consideră că dezbaterea despre schimbarea strategiei în Irak denotă un profund egoism şi aroganţă şi în final americanii vor trebui să se retragă ,dar irakienii vor rămîne cu toate ponoasele.

Schimbarea strategiei în Irak a preşedintelui Bush, dictată de interese electorale riscă dacă nu să se întoarcă împotriva lui, să nu aibă efectul scontat spre binele lui. Chiar Senatul american care doar cu cîteva săptămîni în urmă lua partea republicanilor, pare să se fi convins de justeţea poziţiei democraţilor.

După întîlnirea din Finlanda a preşedintelui Rusiei Vladimir Putin cu şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, cotidianul rus KOMMERSANT din Moscova remarcă înrăutăţirea de mai mult timp a relaţiilor dintre Moscova şi Washington. De aceea Rusia a pus în mod demonstrativ accent pe relaţiile cu Europa. Vinerea trecută însă conducătorii Europei l-au asaltat pe Putin cu o lavină de probleme delicate şi neplăcute. Moscova vede acum că este mai uşor să dialogheze cu Washingtonul. Politica americană este pragmatică, unii spun, chiar cinică. Cînd există un scop orice mijloc de a-l atinge este bun. De aceea ea este mai uşor de înţeles pentru Rusia.

Cearta din Finlanda trebuie să folosească lecţiei necesare de învăţat, crede la Paris LIBERATION, care scrie că „Europa trebuie să-şi stabilească codul de comportament îniante de a sta la masă cu diavolul“.

OSTSEE-Zeitung din Rostock constată că marea colaiţie de la Berlin în frunte cu Angela Merkel are o problemă de cînd a fost declanşată dezbaterea privind diferenţele sociale şi noua „subclasă“. Teama decăderii sociale a cuprins între timp şi alte straturi, care înainte nu erau de loc atente la lozincile sindicatelor. Ieşirea din partidele tradiţionale şi prezentarea slabă la urne sunt semne ale nemulţumirii generale faţă de globailzarea care iată are urmări negative, notează MANNHEIMER MORGEN iar HEILBRONNER STIMME crede că oamenii simt că nimeni nu le mai ascultă păsurile, ceea ce devine periculos. O astfel de atmosferă pregăteşte terenul unor mari proteste de masă şi-i convinge pe unii să se îndrepte spre spectrul extremei drepte. Oamenii au nevoie să fie convinşi nu copleşiţi cu noi poveri.

La un an de la retagerea sa din viaţa politică, fostul cancelar Gerhard Schroeder şi-a scris Memoriile. WESTDEUTSCHE ZEITUNG din Düsseldorf regretă că autorul nu aruncă o privire retrospectivă înţleaptă, ci şi de această dată urmăreşte doar să se pună în evidenţă .Omul este cît se poate de rapid, costată la Bonn cotidianul GENERAL ANZEIGER. Nici un cancelar înaintea lui nu a scos atîta capital din această funcţie, aflîndu-se în prezent în prezidiile unor concerne internaţionale de succes din Elveţai, Sua şi Rusia. ABEND ZEITUNG din München remarcă faptul că Angela Merkel nu a profitat de pe urma potenţialului de simpatie care a adus-o la putere, aşa încît s-ar putea ca nostalgia faţă de Schroeder să se accentueze şi Memoriile lui chiar să aibă succes, din lipsă de concurenţă.