Premierul Tăriceanu învaţă lecţia populismului

După ce preşedintele Traian Băsescu a reuşit să crească încrederea electoratului atît în şeful statului, cît şi în Alianţa PNL-PD, altfel spus, după ce „locomotiva” Băsescu a creat printr-o serie de artificii de imagine condiţiile prielnice prin care declanşarea alegerilor anticipate ar fi oferit şanse reale Alianţei PNL-PD să obţină o majoritate confortabilă, primul ministru Tăriceanu a revenit – pentru a cîta oară? – asupra deciziei de a-şi prezenta demisia.

Primul motiv invocat: responsabilitatea cabinetului său de a se implica în reconstrucţia de case, diguri, drumuri şi poduri distruse de inundaţii. Al doilea motiv: Guvernul trebuie să asigure continuarea măsurilor de aderare cerute de Uniunea Europeană. Decizia lui Tăriceanu a fost îndelung şi ipocrit aplaudată în special de PSD. Fapt întru totul explicabil, întrucît alegerile anticipate erau ultimul lucru de care avea nevoie partidul lui Adrian Năstase în această perioadă.

Puterea politică de la Bucureşti se află încă de la instalarea sa într-o situaţie paradoxală: Şefii serviciilor secrete şi procurorii generali (ai Parchetului General şi Parchetului Anticorupţie), numiţi de fosta administraţie, se află pe posturile lor. Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională sînt , de asemenea, controlate de fosta putere. În fine, Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase conduc Senatul, respectiv Camera Deputaţilor.

După ce legile privind reforma Justiţiei au fost respinse de Curtea Constituţională pe ici pe acolo, adică în punctele esenţiale, reforma sistemului judiciar este sortită să se sprijine pe picioare de lemn. În aceste condiţii, oliticianismul ieftin a început să se vadă tot mai clar şi în tabăra Alianţei PNL-PD: discursuri de operetă, fandoseli despre eurodemocraţie, şpagaturi între partide de la stînga la dreapta şi viceversa, toate acestea îngroşînd imaginea politicianului de conjunctură.

L-am văzut acum cîteva zile pe primul ministru Tăriceanu lîngă ruinele mult mediatizatului pod de la Mărăcineni, dărîmat de furia apelor. Urmărea, vezi doamne, mersul lucrărilor de reconstrucţie a podului, unul mai trainic şi mai frumos, vorba cîntecului. În cămaşă de lucru, cadrilată, mîncînd sarmale şi ardei umpluţi cot la cot cu muncitorii, cu care încerca să vorbească aşa, ca de la om la om. Cu sarmalele gogîlţ-gogîlţ, vorba lui Creangă, şi lopeţile în poziţie de repaus, camerele de filmat arătau lumii cum podul se ridică trainic prin simpla prezenţă a primului ministru.