Premii în domeniul ştiinţelor - 2003

Toamna este sezonul decernării premiilor, inclusiv a celor pentru realizări în ştiinţele naturii, în medicină sau în tehnică. Cel mai de seamă premiu american pentru Medicină, Albert-Lasker, are prevăzute două secţiuni: cercetarea fundamentală şi cercetarea clinică. În cadrul celei dintîi, premiul a revenit lui Robert Roeder de la Universitatea Rockefeller din New York pentru studiul unor procese celulare, la care informaţia genetică este citită şi transformată în proteine. Premiul pentru cercetare clinică a fost atribuit reumatologilor britanici Marc Feldmann şi Sir Ravinder Maini de la Colegiul Imperial din Londra pentru realizarea "terapiei anti-TNF", prin care sunt combătute artrita reumatică şi alte afecţiuni autoimune. Premiul a mai fost acordat suplimentar bine-cunoscutului actor Christopher Reeve, paralizat în urma unui accident, pentru angajarea sa în sprijinul cercetării medicale, în special în folosul pacienţilor cu infirmităţi grave.

Premiul Zuelch al Fundaţiei Gertrud-Reemtsma recompensează lucrări din domeniul cercetării fundamentale neurologice. El a revenit japonezului Katsuhiko Mikoshiba de la Universitatea din Tokio şi americanului Fred Gage din La Jolla. Primul a cercetat ionii de calciu, importanţi pentru funcţiile unei celule, putînd stabili în ce fel anumite deficienţe duc la perturbări funcţionale în creier. Gage a descoperit că, la mamifere, procesul de formare a unor noi celule nervoase este permanent, chiar dacă în proporţii foarte reduse. Observaţia poate sta la baza unor strategii de corectare a defectelor cerebrale.

Premiul Otto Hahn al Soceităţii Chimiştilor Germani a revenit profesorului Helmut Schwarz de la Universitatea Tehnică din Berlin pentru perfecţionarea spectroscopiei de masă. Premiul este dotat cu 25.000 de euro şi cu o medalie de aur.

O recompensă bine-meritată este şi premiul primit de Reinhard Kurth, preşedintele Institutului Robert Koch, de la Oficiile de donaţie de sînge ale Crucii Roşii Germane. Virusologul de faimă mondială a pus în evidenţă, încă înainte de descoperirea virusului de sida, retroviruşi endogeni la om. La începutul anilor '90, el a impus teste de calitate şi siguranţă la conservele de sînge, teste ce au fost aplicate pe tot teritoriul Germaniei. Lui îi este datorat un standard ridicat de securitate la produsele din sînge şi plasmă şi la conservele pentru transfuzii. Premiul este acordat începînd din 1997 din doi în doi ani.

Să menţionăm de asemeni - fireşte, fără pretenţia de a fi epuizat galeria oamenilor de ştiinţă premiaţi în această toamnă - că zilele aceastea se află la Muenchen proaspătul laureat al premiului Nobel pentru Medicină, Paul Lauterbur. Lui îi este înmînat la Muzeul German din capitala bavareză premiul Fundaţiei Eduard-Rhein.

Celui din urmă premiu prezentat aici îi vom acorda un spaţiu mai larg Premiul Ernst Schering este de dată recentă. El a fost iniţiat în anul 1991 de către Societatea Ştiinţifică Schering şi este atribuit anual unei singure persoane pentru realizări de excepţie în cercetarea fundamentală din domeniul ştiinţelor naturii, cu accent pe biologie, chimie şi medicină. Laureaţii de pînă acum ai premiului dotat cu 50.000 de euro şi-au efectuat lucrările în Germania, Statele Unite, Japonia, Austria. Începînd din anul acesta, premiul este acordat de Fundaţia Schering, care îşi are sediul în Berlin, dar activează internaţional. El a revenit acum suedezului Svante Pääbo, directorul Institutului Max-Planck de Antropologie Evoluţionistă din Leipzig. Festivitatea decernării premiului german a avut loc la Palatul Regal din Varşovia.

Prof. Svante Pääbo este creatorul unei noi discipline ştiinţifice, Paleogenetica. Materialul analizelor genetice efectuate de el îl furnizează mamuţii, urşii peşterilor sau hominizii, în special omul din Neandertal. Savantul suedez a introdus metodele cele mai moderne ale geneticii moleculare în paleontologie; el a reuşit să lărgească mult cunoştinţele noastre despre pre-istoria şi proto-istoria omului, să stabilească înrudirile între specii dispărute şi specii în viaţă şi să descrie aspecte ale evoluţiei diferitelor organe şi trăsături comportamentale. Pääbo a fost primul care a făcut analiza genetică a unui schelet de neandertaler vechi de peste 30.000 de ani. Rezultatele comparării materialului genetic al acestuia cu cel al omului de astăzi arată că omul din Neandertal este mai curînd o ramură colaterală decît o verigă directă în evoluţia de la hominizii timpurii la omul modern, cu alte cuvinte că el nu este strămoşul nostru. Aceasta nu exclude faptul că omul din Neandertal a influenţat unele gene ale omului modern, dar un amestec genetic important între cele două grupe este improbabil. Este de presupus că acum aprox. 600.000 de ani a existat un strămoş comun atît al omului din Neandertal, cît şi al omului modern.

Descoperirea maxilarului inferior cu 5 măsele şi a altor părţi de craniu în Peştera cu Oase din Carpaţi a reaprins vechea dispută. Echipa prof. Erik Trinkaus de la Universitatea Washington din St.Louis a datat cu precizie oasele găsite în România, care sunt vechi de aprox. 35.000. Avem de-a face cu descoperirea fosilelor celor mai vechi din Europa ale unui "homo sapiens sapiens". Dimensiunile mari ale măselelor şi mandibula foarte lată nu se regăsesc la omul modern, fapt ce îl determină pe antropologul american să creadă că, totuşi, a avut loc o "încrucişare" între omul modern şi neandertaler.

Analiza genetică - de tipul celei efectuate de prof. suedez Pääbo - permite concluzii incomparabil mai precise decît estimarea unor caracteristici anatomice. De subliniat este faptul că nici unul dintre cei doi adepţi ai unor teorii opuse nu este foarte tranşant. Este chiar plauzibilă ipoteza lui Trinkaus, după care în unele regiuni din Europa şi Asia omul modern venit din Africa să fi înlocuit omul din Neandertal, fără să aibă loc un amestec genetic, în timp ce în alte regiuni cele două grupuri să se fi încrucişat. Claritate în această dispută nu poate aduce decît tot analiza genetică practicată de recentul laureat al premiului Schering.