1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Premiul Sakharov şi o candidată incomodă

Victor Iulian Tucă18 septembrie 2007

În fiecare an, Parlamentul European acordă reputata distincţie Premiul Sakharov, unor persoane sau organizaţii care luptă pentru drepturile omului, împotriva intoleranţei şi opresiunii.

https://p.dw.com/p/BggY

Premiul va fi acordat a două zi, după cea de-a 59-a aniversare a Declaraţiei Universale a ONU pentru Drepturile Omului, sărbătorită în fiecare an la Strasbourg, la 11 decembrie.

Nu voi enumera numele celor cinci candidaţi nominalizaţi dar mă voi opri asupra unuia singur. Ceea ce surprinde în mod plăcut este intrarea pe poziţia a 5-a a jurnalistei ruse Anna Politkovskaya. Asasinată la 7 octombrie 2006, jurnalista rusă este cunoscută pentru opoziţia sa faţă de conflictul cecen şi pentru atitudinea critică faţă de preşedintele rus, Vladimir Putin.. Ea a fost nominalizată de Joseph Daul, preşedintele Partidului Popular European, fapt care spune multe despre rectitudinea popularilor atunci când vine vorba de subiecte importante pentru opinia publică.

După votul din 24 septembrie din Comisia pentru Afaceri Externe vor rămâne doar trei nominalizaţi. Conferinţa Preşedinţilor (liderii grupărilor politice din Parlament) va desemna câştigătorul Premiului, la 25 octombrie, anul curent.

Fără să ignorăm meritele celorlalţi candidaţi, este important să reflectăm la un simbolul pe care tirania nu l-a putut învinge decât cu preţul morţii.

Anna Politkovkaya s-a născut în 1958, urmând cursurile de jurnalism şi lucrând, din 1980 la ziarul sovietic Izvestiya. În 1999, s-a alăturat jurnaliştilor de la Novaya Gazeta, unul dintre puţinele ziare naţionale care au o poziţie critică faţă de „democraţia” impusă de la Kremlin.

Politkovkaya a făcut numeroase reportaje în care a denunţat masive încălcări ale drepturilor omului în Cecenia, de unde a descris atrocităţile trupelor de ocupaţie ruseşti. Într-un articol devenit celebru, („În iad”) a povestit disperarea locuitorilor capitalei cecene, după bombardamentele ruseşti.

În 2004, jurnalista a încercat să se deplaseze la Beslam, în timpul asediului şcolii din oraş. Pe parcursul zborului a fost otrăvită dar a supravieţuit.

În 2006, ziua de naştere preşedintelui Vladimir Putin, Anna Politkovkaya a fost împuşcată mortal în liftul apartamentului său din Moscova.

Nu s-au găsit nici până acum ucigaşii şi cel mai probabil nu se vor găsi sub actualul regim din Rusia.

Jurnalista rusă a scris zeci de articole despre al doilea război din Cecenia ce au apărut sub titlul Dirty War („Războiul Murdar”) şi o carte, „Rusia: viaţa într-o democraţie râncedă” unde Politkovskaya descrie ţara regimului Putin, un spaţiu pervertit de rasism, corupţia, ură la adresa ziariştilor şi cruzime.

Premiul ar fi simbolic fiindcă suma de 50 de mii de euro nu s-ar putea încasa decât de cei doi copii ai jurnalistei. Însă mai presus de toate ar fi recunoaşterea luptei unei femei împotriva tiranei mascate abil sub „democraţia” resurselor de gaz şi petrol exploatate şiret şi pe care nimeni altcineva (poate cu rare excepţii) nu a denunţat-o ca atare.