1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Presa neloială puterii este cumințită pe „model Lukașenko”

16 ianuarie 2017

Presiunile asupra jurnaliștilor și instituțiilor de presă neafiliate puterii în Republica Moldova au crescut brusc în ultimele zile.

https://p.dw.com/p/2Vr7B
Symbolbild Medienfreiheit
Imagine: Fotolia/picsfive

Principalul post TV de opoziție „Jurnal TV” este pe punctul de a-și pierde licența și urmează a fi evacuat din actualul sediu, iar doi jurnaliști de investigație au fost umiliți public după ce instituțiile de presă pe care le conduc au abordat subiecte ce puneau într-o lumină negativă liderii a două partide aflate la guvernare.

„Jurnal TV”, care s-a declarat un post de televiziune în opoziție față de guvernarea oligarhică, a anunțat că este somat de administrația „Skytower”, unde închiriază spațiu, să părăsească clădirea, invocând neachitarea la timp a plăților. Pe de altă parte, administrația postului de televiziune susține că şi-a onorat toate plăţile şi că nu există nici o datorie. „Din ziua de 25 noiembrie, când am fost notificaţi despre evacuare, acea restanţă care a existat la acel moment a fost achitată în timp de trei zile. Începând cu 28 noiembrie nu a existat nici o restanţă”, a menționat directorul trustului de presă, Adrian Gîţu.

Restanțe sau atac politic?

Ciudat este că „Skytower” a decis să rezilieze unilateral şi necondiţionat contractul de locaţiune (obligând Jurnal TV să părăsească sediul într-un termen de 35 de zile) după ce în luna iunie 2016 a prelungit contractul încheiat cu „Jurnal Trust Media” pentru încă trei ani, chiar dacă recunoaște că s-a mai întâmplat și în trecut ca „Jurnal TV” să încalce termenii de achitare a plății pentru chirie. O altă ciudățenie este că „Jurnal TV” este cel mai mare arendaș din clădirea „Skytower” și nu sunt clare raționamentele economice care ar justifica evacuarea acestuia. În opinia publicistului Vitalie Ciobanu, „restanţele la plata chiriei invocate pentru evacuarea „Jurnal TV” sunt semnale ale unui atac politic”.

Pe de altă parte, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat, în ultima vreme, sancțiuni pe bandă rulantă postului „Jurnal TV”, următoarea posibilă sancțiune urmând a fi retragerea licenței de emisie.

Potrivit experților media, aceste presiuni nu sunt întâmplătoare, ele prevestind determinarea guvernării oligarhice de a se „conserva” la putere. Pentru a-și atinge acest scop, guvernarea va încerca, în perioada următoare, în perspectiva alegerilor parlamentare care ar putea fi anticipate (sau ordinare în 2018), să anihileze orice opinie critică în măsură să-i creeze disconfort sau să alimenteze spiritul protestatar.

Deranjați de jurnaliștii de investigație

Mai multe organizații non-guvernamentale de media din Republica Moldova au difuzat o declarație în care constată întețirea cazurilor de agresiuni verbale și reacții inadecvate la adresa jurnaliștilor din partea unor membri și susținători ai partidelor politice.

Acestea condamnă atacul verbal la care a fost supusă președinta Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, care a fost insultată public pentru o știre publicată pe portalul „Anticorupție.md” despre faptul că proprietarul postului de televiziune „Noroc TV” ar fi consilier pe probleme generale al directorului ÎS „Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală. Anterior, Partidul Comuniștilor a difuzat un comunicat de presă în care menționa că „liberalii din conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor i-au făcut un cadou costisitor liderului său - i-au dăruit un post de televiziune și unul de radio. Cu un milion de euro, Ghimpu a devenit proprietar al "Noroc TV" și "Radio Noroc". Iată așa „noroc” a dat peste Ghimpu”.

De asemenea, directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, a fost insultată de un exponent al Partidului Democrat după ce publicația pe care o conduce a încercat să afle în baza căror criterii  IPNA „Teleradio-Moldova” i-a acordat fundației controversatului oligarh Vlad Plahotniuc un titlu onorific pentru „cea mai eficientă campanie de ocrotire a sănătății copiilor din mediul rural”.

Potrivit organizațiilor de media, „astfel de mesaje, prin care jurnaliștii sunt intimidați pentru faptul că își exercită meseria ridică semne de întrebare cu privire la declarațiile pro-europene ale liderilor PDM și vin în contradicție cu valorile și normele europene”. Semnatarii cer partidelor politice să renunțe la limbajul scandalos și să adopte o atitudine constructivă, corectă și echitabilă în raport cu jurnaliștii și mass-media.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.