Presedintele se întoarce la reţetele vechi

Condamnând comunismul, preşedintele Traian Băsescu a condamnat nu doar decizii ale Comitetului Central al PCR sau ale lui Ceauşescu personal, ci şi angajamente publice de tipul acelora asumate de Adrian Păunescu. De asemenea, declarând că regimul comunist a fost criminal, el a delegitimat nu doar închisorile şi lagărele de muncă forţată, ci şi politicile faţă de minorităţile naţionale sau religioase. Iată aşadar câte consecinţe la care probabil că preşedintele Traian Băsescu nu se gândise prea mult când a condamnat comunismul în faţa Parlamentului în decembrie 2006.

În orice caz, aflat în criză de simpatie publică, preşedintele a sacrificat fără prea multe discuţii o parte din agajamentele sale solemne. De exemplu, la moartea poetului Adrian Păunescu, preşedintele a trimis o coroană de flori ca semn de omagiu, în timp ce Guvernul organiza funeralii naţionale. A fost o surprinzătoare contrazicere a raportului privind analiza dictaturii comuniste, care, deşi nu făcea recomandări de detaliu, ar fi pretins cu siguranţă, în litera şi spiritul său, o atitudine reţinută.

Omagierea lui Adrian Păunescu rimează însă perfect cu declaraţiile de ultimă oră privind pretinsele culpe ale Regelui Mihai I şi cu relativizarea vinovăţiei mareşalului Ion Antonescu. Este acelaşi ton şi aceeaşi ambianţă ideologică nutrită copios de regimul ceauşist din anii 80 ai secolului trecut.

Mult mai subtilă şi probabil mai eficace a fost propunerea de reorganizare administrativă care a creat între preşedinte şi comunitatea maghiară din Transilvania o stare antagonică. Fără să poate fi acuzat de naţionalism manifest, el a sugerat opoziţia sa ireductibilă faţă de „duşmanii” tradiţionali ai românilor în Transilvania. Dacă aşezăm toate declaraţiile sale, inclusiv pe aceea privind vocaţia sa de a „recuceri” Basarabia întocmai ca mareşalul Ion Antonescu, în contextul solemnităţilor fără precedent organizate de Ziua Drapelului, atunci avem imaginea unui om politic care caută să reaprindă emoţiile stinse ale unui naţionalism tradiţional.

În al doilea rând, preşedintele pare preocupat de a recupera, aluziv, o parte din mesajele sociale abandonate. El a dezvăluit că urmează să solicite parlamentului să introducă în Constituţie un articol menit să întărească ideea că „munca este pentru orice cetăţean principalul furnizor de prosperitate”.

Aşa cum am mai arătat, fraza poate fi citită în multe feluri. Ar putea fi o consolidare a campaniei purtate împotriva „statului asistenţial”, dar la fel de bine, propunerea preşedintelui poate fi citită ca o idee marxistă care trimite la antagonismul dintre muncă şi capital. Avantajul acestei ambiguităţi este că fiecare îşi va alege ce-i place. Preşedintele, care se bucură deja de simpatia militanţilor fervenţi anti-socialişti speră probabil ca în această ambianţă confuză să recâştige de partea sa pe „cei care muncesc”.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Vlad Drăghicescu