Prima Casă a sponsorilor politici

Ani la rând, piaţa imobiliară din România a trăit faze repetate de delir. Pe de o parte, s-a construit în neştire, fără ca dezvoltatorii să ia în calcul potenţa financiară a populaţiei. Au fost ridicate ansambluri rezidenţiale ce urmau să fie scoase la vânzare în schimbul unor bani ce ar urma să se nască. Absenţa lichidităţilor nu părea să fie o problemă. Băncile priveau afacerea ca pe o nadă în vederea acaparării de clienţi. În absenţa unor reglementări stricte, bursa împrumuturilor semăna, mai degrabă, cu un negoţ. Iar preţurile locuinţelor au crescut ignorând complet regulile pieţei. A venit, însă, criza financiară globală şi în dosul faţadelor proaspăt finisate nu s-a mai aprins nici un bec.

Datorii morale

Firesc ar fi fost ca, din momentul blocajului, piaţa imobiliară să se lepede de speculanţi, figuranţi şi căpuşe. Problema este, însă, alta. Sfârşitul freneziei imobiliare a însemnat paralizarea economică a unor importanţi contributori la bugetele de campanie. Politicienii aveau datorii morale – nimeni nu le-a finanţat accesul la funcţii din altruism. În plus, ciclurile electorale sunt, de regulă, mai scurte decât par iar iminenţa unor noi alegeri coincide cu nevoia de sponsorizări. Ca atare, trebuia găsit un mecanism de fidelizare a generoşilor de ieri. Şi, pentru că trebuia să poarte un nume, i s-a spus, simplu, „Prima Casă”.

Nu neapărat băncile sunt beneficiarele programului guvernamental. „Prima Casă” se poate transforma într-o maşină de salvat dezvoltatorii imobiliari. Lucrurile pot degenera cu uşurinţă, dacă luăm în calcul câteva dintre condiţiile impuse pentru participarea la program. El se adresează persoanelor care, la momentul depunerii cererii de finanţare, nu deţin proprietăţi. Cu alte cuvinte, celor ce nu au reuşit, până în prezent, să îşi găsească echilibrul pecuniar. Or, în contextul instabilităţii pieţei locurilor de muncă, într-un cadru fiscal obositor instituit de actualul Guvern, riscul incapacităţii de plată a ratelor contractuale nu este deloc exclus.

Garantul creditelor

„Prima Casă” prevede că, în astfel de momente, Guvernul, garantul creditelor, să preia costurile către băncile care au virat bani în conturile dezvoltatorilor. Cum Guvernul nu este o societate comercială, cheltuiala se va face din fonduri publice. Implicit, statul va intra în posesia locuinţelor neplătite – de care va fi nevoit să scape. O variantă ar fi reluarea ciclului, prin programul „Prima Casă”. Alternativa este scoaterea la licitaţie, cum se întâmplă, de regulă, cu bunurile confiscate. Or, la astfel de licitaţii, primii care pot intra în calcul sunt tocmai deţinătorii de lichidităţi – nimeni alţii decât dezvoltatorii recompensaţi deja din fondurile garantate guvernamental şi care, astfel, se trezesc în situaţia fericită de a putea vinde, de două ori, acelaşi produs. Pe cheltuiala plătitorilor de taxe.

Variantă scurtă a acestui circuit: dezvoltatorii pot angaja cumpărători plătiţi să rateze onorarea condiţiilor contractuale. Indiferent, însă, de traseul parcurs, rezultatele vor fi aceleaşi. Creditele neperformante vor fi spălate în vreme ce naşterea unei pieţe libere continuă să se amâne. Cât despre solicitarea Comisiei Europene, e foarte posibil ca Guvernul României să poată dovedi legalitatea demersurilor sale şi caracterul social al intervenţiei în industria imobiliară. Însă chiar şi numai prezenţa, la festinul „Prima Casă”, a unor bănci care au finanţat, în anii din urmă, proiecte falimentare, respectiv ansambluri rezidenţiale ce zac neocupate, aruncă o umbră de îndoială asupra moralităţii programului guvernamental.

Autor: Cristian Şrefănescu, Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz