1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prima vizită în străinătate a noului cancelar Angela Merkel

Barbara Schulte/Catrinel Preda24 noiembrie 2005

continuitate şi noi accente

https://p.dw.com/p/B1S0
Imagine: AP

De abea investită în funcţia de cancelar federal, Angela Merkel s-a şi avîntat ieri pe parchetul diplomatic, efectuînd conform tradiţiei predecesorilor ei prima vizită la Paris, unde a conferit cu preşedintele J.Chirac, reafirmînd importanţa pentru Europa a motorului franco-german şi apoi la Bruxelles, unde ea a subliniat necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor cu SUA.

La Paris Angela Merkel şi Jacques Chirac au subliniat de comun acord că doresc o „Europă politică şi socială“, o Europă care va trebui să se bazeze pentru a funcţiona bine pe o axă franco-germană cu adevărat solidă. Aşadar începutul a fost făcut, un început demonstrativ deosebit de călduros. Totuşi relaţia Merkel-Chirac nu va urma tradiţia perechilor legendare antecesoare ,Adenauer-De Gaulle ,sau Kohl-Mitterrand din mai multe motive. Fie că este vorba de relaţia faţă de Washington şi Moscova, fie de atitudinea faţă de membrii mai mici ai Uniunii Europene, de primirea sau nu a Turciei în Uniunea Europeană, de asanarea finanţelor statului sau de viitorul modelului statului social european, în toate aceste chestiuni, Chirac şi Merkel au păreri diferite şi strategii diferite. In privinţa diferenţelor de conţinut şi de stil un rol esenţial îl joacă perspectivele personale diferite. Chirac îşi încheie peste 18 luni definitiv mandatul, după o jumătate de secol de lupte şi eforturi politice. Angela Merkel se află de abea la începutul guvernării. Aşadar perioada Merkel-Chirac va fi o fază de tranziţie, înainte ca în 2007 în Franţa cărţile să fie din nou amestecate. Angela Merkel este decisă însă să pună accente proprii în politica externă a Germaniei. Ea va constata însă repede că are un spaţiu de manevră limitat, dat fiind că partenerii de coaliţie nu doresc nici o schimbare de curs.

Ieri după amiază Angela Merkel a vizitat la Bruxelles sediul Nato şi pe cel al Uniunii Europene. Ea a lansat apelul la strîngerea legăturilor transatlantice şi a precizat că nu intenţionează să modifice poziţia Berlinului în problema Irakului. Germania întreţine cele mai mari contingente Nato în Kosovo şi Afganistan. Aşadar continuitate în politica lui Gerhard Schröder. La sediul Uniunii Europene tema centrală a fost dipsuta financiară din Uniunea Europeană care va domina de altfel Reuniunea la nivel înalt de la mijlocul lunii decembrie de la Bruxelles. In convorbirile pe care în această după amiază Angele Merkel le va avea la Londra cu premierul Tony Blair, ea va încerca să medieze în chestiunea delicată a rabatului britanic. In orice caz Germania nu mai are bani de dat. Deja în iunie cancelarul Gerhard Schröder a mers pînă la limita posibilităţilor financiare ale ţării. In final Angela Merkel şi-a exprimt încrederea că efortuirile de adoptare a Constituţiei europene vor continua, Angela Merkel fiind o promotoare a integrării europene.