Primul ministru cedează în faţa presiunilor PNL

La Bucureşti lucrurile se complică într-un mod neprevăzut. Până ieri, primul ministru părea hotărât să asume personal numirea procurilor şefi, dar astăzi a dat înapoi din cauza presiunilor politice care s-au făcut asupra sa. Crin Antonescu nu a ameninţat că va rupe alianţa cu PSD, dar a găsit pesemne alte argumente suficient de puternice pentru a-l împiedica pe Victor Ponta să accepte un compromis cu Traian Băsescu. Într-adevăr ambianţa publică a fost în aceste zile foarte ostilă faţă de intenţiile primului ministru.

Aproape nimeni nu a fost de partea sa, în ciuda poziţiei sale raţionale. Opozanţii refuză din principiu să recunoască vreun merit primului ministru, adoptând o poziţie cam meschină, iar militanţii şi simpatizanţii USL au fost revoltaţi la ideea unui pact cu preşedintele Băsescu. Victor Ponta a fost pur şi simplu acuzat de trădare pe toate canalele.

Aşadar, chiar dacă e regretabil că a dat înapoi, este oarecum de înţeles. Totuşi nu este prima dată când când intenţiile sale, negociate cu grijă şi anunţate cu francheţe, sunt dezminţite după opoziţia liberalilor. Întâia oară a fost vorba de acordul preelectoral semnat cu UDMR, pe care Victor Ponta, loial cuvântului dat, l-a făcut public în seara alegerilor, dar la care a renunţat după opoziţia conservatorilor lui Dan Voiculescu şi a liberalilor. Iar acum este a doua oară când un acord negociat, care şi-a produs, se pare, o parte din consecinţe, este denunţat intempestiv. Aceste cedări şi renunţări îi asigură poate o viaţă mai liniştită în cadrul coaliţiei, dar îi scad credibilitatea ca prim ministru.

Primul ministru s-a folosit astăzi de pretextul CSM pentru a renunţa la responsabilitatea anunţată iniţial de a desemna rapid doi candidaţi pentru şefia parchetelor. Să nu uităm însă că CSM nu are nicio atribuţie legată de procedura de numire şi că avizul său este el însuşi consultativ. Nici la numirea iniţială a  Laurei Codruţa Kovesi, preşedintele Băsescu nu ţinuse seama de opinia CSM. Chiar dacă s-a vorbit mult despre consolidarea rolului CSM, deocamdată acest for nu poate stabili nici procedura şi nu poate nici desemna candidaţii. Recent, preşedintele Băsescu a ţinut seama de opiniile exprimate în CSM faţă de propunerile fostului ministru Mona Pivniceru, doar pentru că îi conveneau, căci altfel nu s-ar fi sfiit să le ignore în mod suveran.

Marţi, primul ministru a anunţat că va numi în prealabil un nou ministru al justiţiei din partea PNL şi că abia viitorul ministru va desemna doi candidaţi, după aceeaşi procedură aplicată de Mona Pivniceru.

Desigur, după această întorsătură spectaculoasă, ne putem întreba dacă liberalii şi conservatorii speră să impună la şefia DNA pe cineva care să redeschidă dosarele lui Traian Băsescu. Nu ar fi primul preşedinte investigat de justiţie după încheierea mandatului.

Foarte recent, în Franţa, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a intrat în vizorul Justiţiei în legătură cu afacerea Liliane Bettencourt, iar predecesorul său, Jacques Chirac, a şi fost condamnat, cu suspendare, pentru deturnare de fonduri.

În Europa cel puţin, funcţia cea mai înaltă în stat încetează să mai ofere garanţii depline faţă de o eventuală urmărire judiciară. Traian Băsescu are la rândul său destul puncte vulnerabile, de la dosarul Flota la casa din strada Mihăileanu, obţinută ilegal, ceea ce încurajează ipoteza că adversarii săi urmăresc în primul rând o răzbunare politică.

Nu este exclus să fie aşa, dar a urmări revanşa politică cu obstinaţie nu duce foarte departe. Guvernarea ar trebui înţeleasă ca formă de devotament faţă de întreaga societate, faţă de toţi oamenii simpli, şi mai puţin ca o afacere restrânsă între elitele politice.