1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prin târgul medieval din Telgte

18 decembrie 2009

Toate târgurile de Crăciun seamănă între ele, cred mulţi germani. De aceeaşi părere au fost, probabil, şi organizatorii pieţei de sezon din localitatea Telgte care s-au gândit să deschidă un târg ca-n Evul Mediu.

https://p.dw.com/p/L2t4
Imagine: DW/Moll

Chiar şi pe vremea când nu erau clasicele "O Tannenbaum" sau "Oh du Fröhliche" existau cântece de Crăciun. Numai că ele sunau puţin altfel... Îmbrăcaţi în blănuri, membrii ansambulului artistic "Haidenlaerm" cântă şi danează aşa cum se făcea în Evul Mediu. Totul se întâmplă pe o scenă amplasată undeva în oraşul Telgte, unde se găseşte cel mai mare târg de Crăciun în stil medieval din Germania.

Locul aminteşte de imaginile din Robin Hood: căsuţe din lemn printre copaci înalţi şi oameni costumaţi în vikingi sau celţi. Miroase a cărbune încins şi a friptură la grătar. La standuri se vând numai obiecte tradiţionale executate manual, unele dintre ele chiar acolo în târg, mâncare şi vin fiert amestecat cu miere, vanilie şi suc de cireşte - aşa cum se servea în Evul Mediu.

"Vinul e delicios numai că trebuie băut cu măsură. Cine consumă mai mult de trei pahare se înveseleşte de-a binelea, dar nu-l mai ascultă picioarele", spune Edwin Ball, proprietarul standului "Magic Mixx".

Audio Slideshow mittelalterlicher Weihnachtsmarkt Flash-Galerie
Imagine: DW/Moll

Chiar dacă lumea umblă în straie vechi prin târg, iar produsele vândute sunt create după reţete inventate acum sute de ani, 100% medieval nu se poate spune că este, adaugă Edwin Ball. "Ar fi trebuit mai întâi să aducem vreo 30 de tone de gunoi şi poate vreo 3000 de şobolani aici ca să semene cu târgurile din Evul Mediu. Dar noi n-am vrut decât să oferim omului modern posibilitatea să intre în atmosfera sărbătorii, să aibă o experienţă interesantă şi să se distreze."

În ciuda ploii reci, vizitatorii sunt încântaţi de piaţa medievală de Crăciun din Telgte: "Toate târgurile seamănă între ele, indiferent unde te duci. Dar acesta este cu totul altfel." / "Este neconvenţional şi drăguţ." / "Îmi plac atmosfera medievală şi formaţiile care cântă pe scenă." / "În primul rând mi se par interesante spectacolele. Şi mai sunt şi felurile de mâncare, total diferite de cele care se vând prin alte părţi."

Autori: M. Griebeler, Claudia Ştefan
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu